Ciuca Ciolacu
Distribuie articolul:

Disperați după bani, PNL și PSD împrumutată România la aproape cele mai mari dobânzi din UE

Randamentele la datoria publică au crescut din nou în ultima săptămână. Ministerul Finanțelor a emis titluri de stat din nou la o dobândă de 8% pe an, pentru prima oară în ultimele două luni, transmite profit.ro.

Guvernul a împrumutat, la licitația de joi, 983 de milioane de lei de la bănci prin două emisiuni de obligațiuni.

Titlurile cu scadența în iulie 2025 au atras oferte de 372 de milioane de lei, față de un prospect de 400 de milioane de lei. MFP a împrumutat 317 milioane de lei la un randament de 7,27%.

Titlurile cu scadența în aprilie 2036 au atras subscrieri de 1,14 miliarde de lei la un prospect de 400 de milioane de lei. Finanțele au emis 665 de milioane de lei la această scadență, cu un randament mediu de 7,99% pe an și unul maxim de 8%. În urmă cu o lună, aceste titluri, care au cea mai lungă scadență din piața internă, erau redeschise la un randament de 7,43% pe an.

Costurile cu datoria publică au crescut de aproape două ori de la criza COVID-19 la circa 2% din produsul intern brut, în condițiile creșterii datoriei totale, pe seama deficitelor fiscale mari, cât și a creșterii randamentelor în ultimul an. În 2023 statul trebuie să împrumute 160 de miliarde de lei (cu circa 11 miliarde de lei peste nivelul din 2022), din care aproape 92 de miliarde de lei este necesarul pentru acoperirea datoriei scadente și circa 68 de miliarde de lei este defictul bugetar.

Randamentele la datoria publică au crescut pe aproape toate scadențele în ultimele două săptămâni, evoluție similară celei din regiune.

Dobânzile pe 3 ani au crescut cu 25 de puncte de bază la 7,4% în piața secundară, în timp ce cele pe 10 ani au sărit cu 20 de puncte de bază la 7,89% pe an.

Randamentele sunt, însă, mult sub maximele recente atinse în iunie și octombrie anul trecut, când au depășit 9% pe an și riscau să ajungă chiar la 10%, așa cum s-a întâmplat în cazul Ungariei.

Ungaria păstrează primul loc din regiune, cu un nivel al dobânzilor la 10 ani la 8,8%, urmată de România. Polonia este pe locul trei, cu o rată medie de 6,6%, și Cehia pe patru cu 5,2%.

Sursa newsmaker.ro

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns