Adevăruri nespuse
La 16 iulie 1990, cancelarul Republicii Federale Germania, Helmuth Kohl şi Mihail Gorbaciov, preşedintele URSS, s-au întâlnit în Jeleznovodsk, o localitate balneară din peninsula Crimeea. Atunci s-a acceptat de URSS unificarea RFG şi RDG, în conformitate cu prevederile Actului Final al CSCE de la Helsinki (1975), și integrarea noului stat german în NATO.
Acordul încheiat între cei doi lideri a bulversat opinia publică internațională, cancelariile diplomatice și ierarhia politico-militară de la Moscova.
Întâlnirea dintre cei doi politicieni a fost reeditată în același an la Geneva, în luna septembrie, când s-au stabilit sferele de influență din Europa de Est și Balcani, sovieticii împreună cu germanii căzând de acord asupra următoarelor chestiuni legate de delimitarea sferelor de influență în Europa de est și Balcani, după cum urmează:
1) URSS să nu se opună divizării Cehoslovaciei.
2) Republica Cehă va deveni parte a sferei de influență economică a Germaniei, cu scopul posibilității de a încorpora o politică a regiunilor în următorii 12-15 ani în Germania.
3) Germania va compensa Rusia pentru daunele economice suferite prin pierderea influenței în Europa de Est.
4) Ungariei i se va permite urmărirea scopului de a-şi recâştiga teritoriile pierdute după Primul Război Mondial prin Tratatul de la Trianon (1920).
5) Germania va spori ajutorul economic acordat Ungariei pentru a asigura acolo un standard al vieții mai ridicat decât cel din Slovacia, făcând astfel mai atractivă ideea unificării Slovaciei cu Ungaria.
6) URSS să nu ridice obiecţii la divizarea Iugoslaviei şi să fie de acord cu intrarea Croaţiei şi Sloveniei în sfera de interese economice a Germaniei, precum şi să susţină unirea Ucrainei Transcarpatice cu Ungaria, dacă naţionaliştii Ucrainei ar desfăşura «activităţi distructive».
7) În afară de compensația economică pentru pierderile suferite, Germania se angajează să „nu fie activă” în chestiuni privind Ucraina și statele baltice și să nu le considere parte a sferei de influență economică a Germaniei.
Un prim efect a fost războiul din Iugoslavia și, ulterior, dezmembrarea acesteia.
După fărâmiţarea Iugoslaviei, a venit rândul Cehoslovaciei să fie ruptă în două.
Demn de remarcat este faptul că după căderea „Cortinei de Fier”, doar Germania s-a unificat, deși se creează premisele aparent optime și pentru reunificarea României cu Basarabia – zisă Republica Moldova.
Transilvania intra, conform pactului secret dintre cei doi conducători, în sfera de influență a Germaniei, redevenită principala putere din Europa, fiind destinată Ungariei.
Astfel, nemții au dorit să-i răsplătească pe unguri, care nu încetaseră nici un moment să revendice Ardealul.
Pentru materializarea planurilor germane, cancelarul Helmuth Kohl s-a deplasat în Ungaria, în perioada 23-25 august 1989, și a încheiat Acordul Bonn-Budapesta privitor la angajamentele de sprijin a Ungariei pentru reunificarea Germaniei și al guvernului de la Bonn pentru unificarea Ungariei cu Transilvania. Anterior, cele două țări purtaseră discuții intense, încheiate în jurul lui 19 august 1989.
Prin acordul încheiat, Ungaria se angaja să deschidă granița cu Austria, permițându-le est-germanilor, care intrau cu zecile de mii ca turişti în Ungaria, să treacă în vest.
În schimb, Germania s-a angajat să sprijine Ungaria în eforturile ei de a recupera Transilvania.
Încurajarea germană și siguranța guvernului maghiar legată de interesul Uniunii Sovietice pentru destabilizarea României a determinat Budapesta să se implice din plin în acțiunile din România, din decembrie 1989, alături de servicii secrete ale altor state.
De altfel, Uniunea Sovietică demarase cu decenii în urmă, din 1969, pregătirile în vederea schimbării regimului ceauşist de la Bucureşti, așteptând doar condiţiile prielnice şi motivaţiile solide.
Printr-un document al serviciului vest-german de informații, BND, emis în anul 1973, guvernul de la Bonn era informat că ministrul sovietic al Apărării, mareșalul Andrei Greciko, a afirmat într-o convorbire cu Erich Honecker că „într-o perspectivă mai” lungă, lucrurile nu mai pot continua astfel cu România”.
Serviciile sovietice de securitate și informații creaseră o unitate specială care sprijină din umbră organizațiile revizioniste maghiare din emigrație, care revendicau Transilvania cu glas tare. De asemenea, sovieticii au catalizat revendicările bulgarilor față de Dobrogea.
În iunie 1971, cu ocazia vizitelor în China, Nicolae Ceauşescu a fost informat de preşedintele Mao şi de premierul Ciu En Lai că Moscova acţionează împotriva României mai ales prin agenţia compusă din personalităţile politice, informative şi militare care fac studiile în URSS şi slujeau, în continuare, internaţionalismul comunist, în general, şi Uniunea Sovietică, în special.
În cursul revoltei populare şi al loviturii de stat din România (decembrie 1989), Ungaria a fost implicată direct în destabilizarea României, iar acţiunile diversioniste s-au desfăşurat în formele cele mai violente în Transilvania, mai ales de-a lungul unui aliniament de frontieră a provinciei istorice (Timişoara, Arad, Cugir, Sibiu, Braşov, Târgu Secuiesc, Miercurea Ciuc şi altele).
Reamintim că, în 1989, anul prăbuşirii blocului comunist european, primii aşa-zişi „oameni de afaceri germani”, de fapt foşti agenţi STASI (Securitatea est-germană), sosiţi în România imediat după evenimentele din decembrie 1989, deţineau hărţi în care Uniunea Europeană era trasată până la Arcul Carpatic, doar Transilvania fiind luată în calcul, în timp ce Muntenia şi Moldova rămâneau pe dinafară.
Din perspectiva compromisurilor puse la cale în 1990 la Jeleznovodsk, în Crimeea, și la Geneva, ar putea fi înţelese şi interpretate evoluţiile din arena relaţiilor internaţionale de la sfârşitul secolului al XX-lea şi nu numai, precum şi această… eternă, dar şi discretă alianţă ruso-germană.
Editor Simona Dobrican in colaborare cu Mihai Sărbu