Ww2
Distribuie articolul:

Pactul Molotov – Ribbentrop de la 23 august 1939 a adus o colaborare între Germania și Uniunea Sovietică în domeniul militar și Polonia a încetat să mai existe. Cele două state totalitare colaborau perfect deoarece aveau la bază ideologii cu principii comune. Atacul german din vara anului 1941 a luat prin surprindere Armata Roșie și cu greu au fost oprite unitățile Wehrmachtului în fața Leningradului și a Moscovei.

Epuizarea extremă după înfruntarea distanțelor, a noroiului și a gerului a provocat replierea diviziilor naziste sub loviturile forțelor sovietice. Au fost căutate explicații pentru dezastrele fără precedent în istoria modernă și Stalin a ajuns la concluzia că au fost trădători, ceea ce imediat au găsit agenții poliției politice și a urmat un val de execuții în rândurile ofițerilor superiori din regiunlle vestice.

Apoi s-a dat vina chiar pe Stalin, cel care a avut încredere în cuvântul lui Adolf Hitler și nu în generalii roșii. Dictatorul comunist n-a luat în considerare avertismentele venite de la spioni și de la conducătorii statelor vestice, ceea ce indică o paranoia profundă. În plus, capacitatea de luptă a Armatei Roșii era afectată de epurările succesive și de armamentul uzat moral din dotare.

Nu se putea compara cu Wehrmachtul la organizare și instruire. N-a făcut ceva util pentru consolidarea apărării și nu erau trupe suficiente pentru acoperirea frontierei ce se întindea de la Marea Baltică la Marea Neagră. A fost absolut normal ca unitățile de tancuri să depășească pozițiile avansate și chiar unii militari germani se mirau că nu întâlnesc rezistență din partea unui adversar periculos din punct de vedere ideologic.

Istorici curajoși au reușit să găsească documente și hărți despre amplasarea marilor unități ale Armatei Roșii și s-a constatat foarte repede că Iosif Vissarionovici Stalin a fost un militar disciplinat al lagărului comunist și chiar a făcut prea multe pentru Uniunea Sovietică. Pozițiile cele mai avansate spre vest erau intrândurile de la Byalistock și cel de la Liov și, dacă ar fi de crezut istoriile oficiale, n-ar fi existat apărare. Minciunile sunt însă prea gogonate chiar și după standarde comuniste.

Zona fostă poloneză era adânc înfiptă spre Slovacia și Ungaria și era un fel de pană din care se putea dezvolta un atac sovietic pentru despicarea dispozitivului inamic. Comandamentul de la Moscova a trimis în vârful sectorului Divizia 72 vânători de munte, categorie de forțe armate perfectă pentru a acționa în teren accidentat. Era sprijinită spre sud de Divizia 192 vânători de munte și spre nord de Divizia 99 infanterie, cea care avea în față mai multe mari unități germane, dar care beneficia de existența unor fortificații din noua Linie Molotov.

Sectorul sudic german era lăsat aproape descoperit și primele trupe ce puteau să sosească erau doar forțe de securitate, cu slabă valoare combativă. Mai în spate se afla teritoriul slovac, trupele micului stat având valoare militară simbolică. Infanteria sovietică ar fi putut ușor să înainteze spre Reichshof și tot flancul sudic ar fi fost amenințat. Terenul dificil din regiune ar fi împiedicat evacuarea tunurilor și a munițiilor spre interior.

Interesant este de observat din dispunerea forțelor sovietice că mai existau mari unități în spatele celor ce erau lipite de bornele de hotar sau imediat ascunse în spatele detașamentelor de grăniceri ce aparțineau de temutul Beria. Localitatea Sambor adăpostea Divizia 173 infanterie, dar se poate spune că era prea lentă în raport cu războiul modern ce implică folosirea masivă a mașinilor de luptă.

Erau dispuse prin păduri și camuflate cu grijă Divizia 7 mecanizată și, mai ales, Divizia 34 de tancuri. Era un gigant în domeniu prin cele 360 de tancuri, toate forțele germane însumând 3.398 de blindate, inclusiv arhaicele Panzer I și Panzer II.

Regimentele au început să fie angajate pe loc sau au fost folosite pentru oprirea înaintării inamicului pe alte direcții și a apărut un haos care n-a mai fost rezolvat din moment ce ordinele venite de la Moscova nu se mai potriveau cu realitatea din teren. În plus, lipsa de acoperire aeriană nu mai permitea deplasarea rapidă de efective numeroase și de mijloace mecanizate pe timp de zi, nopțile fiind scurte în iunie.

Iosif Vissarionovici Stalin a făcut prea mult prin trimiterea a trei divizii speciale în vârful intrândului sudic, dar declanșarea ostilităților de către Hitler la 22 iunie 1941 a dat toate calculele strategice peste cap. Istoricii sovietici n-au putut să explice ce căutau trupele în pozițiile foarte avansate și expuse și au ascuns totul prin lipsa de pregătire a lui Stalin, cel care era acuzat că era inferior din punct de vedere intelectual marilor experți în ale scrierii tratatelor de Istorie. Era ciudat faptul că se permitea comentarea deciziilor luate de cumplitul dictator, stăpânii de la Kremlin nepermițând, în mod obișnuit, stricarea imaginii celor ce erau perfecți în gândire și acțiune. Uniunea Sovietică era însă un organism statal în care termenul de special era mereu la modă.

Istoricii sovietici au uitat să precizeze că regimul sovietic însemna permanent planuri de ofensivă și se ataca sectorul cel mai vulnerabil pentru a se putea captura cu pierderi reduse centrele de rezistență. Manevra de învăluire era adorată de către generalii staliniști, cei ce aveau la dispoziție și unități mobile de tancuri și blindate ușoare concepute special pentru astfel de acțiuni.

Situația din Basarabia arată cât de vulnerabile erau pozițiile Wehrmachtului și ale aliatului român la 21 iunie 1941. Trupele Berlinului erau dispuse spre Iași în poziții slab amenajate din punct de vedere genistic deoarece se spera la acțiuni ofensive de amploare. Spionajul și avioanele de cercetare au adus informații prețioase despre acest dispozitiv și dispunerea forțelor sovietice era astfel realizată încât să se poată realiza o încercuire rapidă a diviziilor amplasate în Moldova, calculele sovietice din 1932 spunând că sunt posibile înaintări de până la 100 km în două zile.

Comandamentul Stalinist a dat ordin să fie amplasată pe malul Prutului o divizie care să aibă ca obiectiv o infiltrare rapidă spre Bârlad. Era un plan realist, Divizia 9 cavalerie fiind suficient de mobilă pentru îndeplinirea ordinelor. Chiar dacă existau regimente de cavalerie, Moscova a oferit și tancuri pentru sporirea puterii de foc. Se poate spune că o singură mare unitate nu înseamnă că Uniunea Sovietică era pregătită de război și, mai ales, de unul ofensiv și de amploare.

Adepții teoriilor vechi nu vor să țină cont că o astfel de categorie de armă a fost concepută din cele mai vechi timpuri pentru acțiuni rapide în vederea dezechilibrării sistemelor defensive ale infanteriei și diviziile românești erau prea lente pentru a mai putea să organizeze un alt aliniament defensiv. Mai mult. În spatele Diviziei 9 cavalerie se afla Divizia 5 cavalerie și astfel se forma o masă mobilă care ar fi putut să intercepteze căile de retragere ale trupelor româno – germane din nordul Moldovei. Ar fi fost sprijinite de Divizia 44 de tancuri, cele 114 mașini blindate putând să acționeze apoi în adâncimea frontului inamic. Mai existau în sudul Basarabiei o divizie de tancuri și una mecanizată în curs de primire de armament greu.

Situația de pe frontul sudic nu era însă singulară. Intrândul de la Bialystok era interesant în ceea ce privește forțele trimise lângă granița vestică. Chiar în vârful dispozitivului se afla Divizia 6 cavalerie și aceasta avea în fața slabe forțe de acoperire. Era flancată de două mari unități de infanterie care ar fi putut să treacă frontiera și să nimicească primele poziții germane. Ar fi urmat să atace masele de tancuri conținute de cele trei mari divizii sovietice (Divizia 7 de tancuri, Divizia 4 de tancuri și Divizia 25 de tancuri). Era un adevărat berbec pentru spargerea frontului german și n-ar fi fost șanse de rezistență pentru apărătorii dispuși liniar. Hans Roth, militar în Divizia 299 infanterie, a scris că forțele din pozițiile avansate, inclusiv tunurile, nu aveau mijloace mecanizate pentru evacuare, deci totul ar fi fost pierdut în cazul unei acțiuni sovietice de amploare.

Comandamentul sovietic a plănuit totul numai din punct de vedere ofensiv și așa se explică de ce la sud de Brest exista chiar pe frontieră Divizia 22 de tancuri. Aproape de sectorul în care se afla militarul și memorialistul Hans Roth se afla Divizia 41 de tancuri. Marile unități blindate sunt organisme ofensive prin definiție, dar amplasarea în prima linie indică în mod clar că liderul de la Kremlin se pregătea să lanseze cea mai mare ofensivă din istoria modernă. Denumirea de divizie în acest caz nu trebuie să înșele cititorul. Existau grupate 415 tancuri, ceea ce echivala cu două cele mai bune divizii germane și nu trebuie să se uite că blindatele sovietice aveau o dotare artileristică superioară.

Iosif Stalin a concentrat prea multe mari unități militare și aducerea efectivelor din adâncimea teritoriului sovietic se făcea cu dificultate din cauza distanțelor. Munițiile și combustibilul erau greu de manipulat spre pozițiile avansate și mai erau luate și măsuri de camuflaj. Acest exces de pregătire i-a permis lui Hitler să dea primul ordinul de atac și astfel s-a produs un adevărat dezastru pentru Armata Roșie. Forțele aflate în primele linii au suferit pierderi importante și batalioanele rămase erau obligate să se retragă pentru a nu avea flancurile descoperite. Nu mai era timp pentru evacuarea munților de muniții și armata germană a făcut capturi cum nu se așteptau nici măcar cei mai optimiști analiști militari.

Sursa historia.ro

Distribuie articolul: