Problema prețurilor uriașe la energia din România a ajuns pe masa Consiliului Uniunii Europene!
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că România a obținut finanțare europeană pentru un proiect strategic menit să contribuie la reducerea prețurilor la energie. El a subliniat că, încă din primele zile de mandat, a dus problema costurilor ridicate în fața Comisiei Europene, iar rezultatul este includerea propunerilor României în noul pachet de finanțare pentru rețele, aprobat de Consiliul UE pentru Energie.
Potrivit ministrului, demersurile au fost rapide și concentrate pe soluții concrete, fără retorică inutilă. În doar câteva săptămâni, România a reușit să obțină acceptarea unei inițiative europene care vizează întreaga regiune a Europei Centrale și de Est.
La București, Bogdan Ivan a prezentat proiectul comisarului european pentru Energie, Dan Jørgensen, care a susținut necesitatea investițiilor în infrastructura electrică regională. Ulterior, ministrul a obținut sprijinul omologilor din Ungaria și Austria pentru dezvoltarea unei noi conexiuni energetice între cele două state — un element esențial pentru integrarea României în piața energetică europeană.
Consiliul Energiei al UE a validat astăzi această investiție, catalogând-o drept o „autostradă energetică” europeană, crucială pentru scăderea prețurilor în regiune. Bogdan Ivan a subliniat că acest rezultat este rodul unei munci intense și al unei colaborări extinse cu parteneri din țară și din întreaga Europă, afirmând că vocea României devine tot mai influentă pe plan internațional.
“Din primele zile de mandat am dus problema prețurilor în Comisia Europeană și acum avem finanțare pentru una dintre soluțiile la reducerea prețului. Noul pachet de finanțare pentru rețele, aprobat astăzi de Consiliul UE pentru Energie, cuprinde proiectele pe care le-am propus în numele României 🇷🇴!
De la începutul mandatului, am abordat direct și concret problema prețurilor mari la energie pe care le plătim cu toții. Fără ocolișuri, fără explicații sterile — cu obiectivul clar de a obține rezultate.
Am acționat la toate nivelurile politice și diplomatice pentru a identifica soluții reale, aplicabile, care să conteze cu adevărat pentru România și pentru întreaga regiune.
✅ În doar câteva săptămâni, am reușit să livrăm o soluție acceptată la nivel european pentru o problemă care afectează Europa Centrală și de Est.
📍 La București, i-am prezentat această abordare comisarului european pentru Energie, Dan Jørgensen, care a înțeles miza și a susținut necesitatea investițiilor strategice în rețelele electrice ce conectează regiunea noastră de piața europeană.
🤝 Ulterior, am obținut sprijinul ministrului ungar Péter Szijjártó și al omologului austriac, Wolfgang Hattmannsdorfer, pentru demararea unui proiect esențial care completează infrastructura energetică dintre Austria și Ungaria — un pas decisiv pentru integrarea reală a României în piața europeană de energie.
🇪🇺 Astăzi, Consiliul Energiei, care reunește toate statele membre ale Uniunii Europene, a validat această investiție strategică drept „autostradă energetică” europeană, vitală pentru scăderea prețurilor în regiunea noastră.
Acest rezultat pentru 🇷🇴 România este rodul unei munci intense, în echipă, alături de colegi din țară și din întreaga Europă.
Vocea României începe să se audă tot mai puternic la nivel mondial! În interesul României si al românilor!”, a declarat ministrul energiei, Bogdan Ivan.
FOTO:
Urmărește și site-urile partenere: CuSimo.ro, mediastiri.ro și andradolca.ghost.io

















