Jandarmii timișoreni asigură măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre UTA Arad – CFR Cluj
Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara va fi prezentă astăzi, începând cu ora 18:00, în municipiul Arad, pentru a asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe durata desfășurării meciului de fotbal dintre UTA Arad și CFR Cluj, partidă care va avea loc pe stadionul Francisc Neuman
Dispozitivul de ordine publică va acționa atât în zona stadionului, cât și pe principalele căi de acces, înainte, pe timpul și după încheierea evenimentului sportiv, cu scopul prevenirii incidentelor și asigurării unui climat de siguranță pentru toți participanții.
Jandarmii vor acționa în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, fiind pregătiți să intervină prompt pentru gestionarea situațiilor care pot afecta ordinea publică sau siguranța spectatorilor.
Recomandări pentru spectatori:
• să se prezinte din timp la stadion, pentru evitarea aglomerației;
• să respecte indicațiile forțelor de ordine și ale personalului de securitate;
• este interzis accesul în arena sportivă cu obiecte periculoase, materiale pirotehnice, băuturi alcoolice, substanțe interzise sau alte obiecte ce pot pune în pericol siguranța persoanelor;
• să evite implicarea în conflicte sau comportamente violente, verbale ori fizice;
• să manifeste un comportament civilizat, fair-play, specific spiritului sportiv.
Siguranța este un joc de echipă, astfel, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara face apel la responsabilitatea tuturor participanților, subliniind că respectarea legii și a regulilor de conviețuire socială astfel încât meciul de fotbal să rămână un prilej de bucurie.
Urmărește și site-urile partenere: CuSimo.ro, mediastiri.ro și andradolca.ghost.io