Politia animalelor

Caz șocant Jud. Arad: zeci de câini lăsați să se atace între ei. Femeia care îi deținea, reținută

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Arad s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea mai multor infracțiuni la regimul protecției animalelor.

Din cercetări a reieșit că o femeie de 53 de ani, ar fi deținut în localitatea Mâsca, 64 de exemplare canine, în condiții necorespunzătoare, private de necesitățile esențiale pentru supraviețuire, respectiv lipsa hranei, a apei, a unui adăpost corespunzător, fiind lăsate să se atace reciproc, fără intervenția deținătorului.

În baza probatoriului administrat, femeia de 53 de ani a fost reținută pentru 24 de ore, în cauză fiind emis un ordin de plasare a animalelor în adăpost, care a fost înaintat spre punere în aplicare Consiliului Județean Arad.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, într-un dosar penal, întocmit pentru uciderea animalelor cu intenție, fără drept, rănirea animalelor cu intenție fără drept, schingiuirea animalelor și efectuarea de intervenții chirurgicale, destinate modificării aspectului.

Urmărește și site-urile partenere: CuSimo.romediastiri.ro și andradolca.ghost.io