Opera Snapshot 2026 03 02 145504 WhatsApp202026 03 022014.54.07.jpeg

Intervenții prompte ale polițiștilor locali arădeni pentru sprijinirea comunității

În ultimele 48 de ore, polițiștii locali din cadrul Direcția Generală Poliția Locală Arad au demonstrat, încă o dată, că activitatea lor depășește sfera aplicării sancțiunilor contravenționale, implicându-se activ în sprijinul cetățenilor, prin intervenții rapide și eficiente.

În data de 02.03.2026, în jurul orei 10:20, un echipaj cu atribuții de ordine publică aflat în patrulare în cartierul Aradul Nou a identificat, în parcarea magazinului Lidl, un bărbat aflat într-un autoturism, într-o poziție nefirească, prezentând semne vizibile de suferință.

În interiorul autoturismului au fost observate documente medicale care indicau afecțiuni grave, inclusiv hepatită virală cronică. Polițiștii locali au solicitat de îndată intervenția unui echipaj medical prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 și au monitorizat permanent starea persoanei până la sosirea ambulanței.

Echipajul medical sosit la fața locului a acordat primul ajutor, ulterior bărbatul fiind transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.

Totodată, în cursul zilei precedente, un alt echipaj al aceleiași instituții a restituit un portofel pierdut în zona Obor, care conținea documente personale, carduri bancare și o sumă de bani. În urma sesizării unui cetățean de bună-credință, polițiștii locali au efectuat verificări pentru identificarea adresei reale de domiciliu a proprietarului, diferită de cea menționată în actul de identitate, deplasându-se ulterior pentru predarea bunului.

Prin aceste acțiuni, Direcția Generală Poliția Locală Arad își reafirmă angajamentul ferm față de siguranța, protejarea și sprijinirea comunității locale.

În situații similare, cetățenii sunt încurajați să apeleze Serviciul Dispecerat al Poliției Locale Arad, la numărul gratuit 0257/939, disponibil permanent.

FOTO:

Urmărește și site-urile partenere: CuSimo.romediastiri.ro și andradolca.ghost.io