MApN: România a semnat un acord de cooperare cu OCCAR (FOTO)
România a semnat un acord de cooperare cu OCCAR Viceprim-ministrul și ministrul apărării naționale, Ionuț Moșteanu, s-a întâlnit miercuri, 8 octombrie, cu Joachim Sucker, directorul Organizației pentru Cooperare Comună în…
Campania “Setează Siguranța copilului tău”, desfășurată și la Arad
Campania “Setează Siguranța copilului tău”, desfășurată și la Arad În era digitală, copiii descoperă lumea nu doar prin jocuri și povești, ci și printr-un simplu click. În acest context, polițiștii…
Întrevederea premierului Ilie Bolojan cu delegația Băncii Europene de Investiții
Întrevederea premierului Ilie Bolojan cu delegația Băncii Europene de Investiții Prim-ministrul Ilie Bolojan a primit astăzi, la Palatul Victoria, delegația Băncii Europene de Investiții (BEI), aflată în vizită în România…
Produse susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 1,5 milioane lei, descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni
Produse susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 1,5 milioane lei, descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu…
Reținere la Lugoj: Bărbat prins conducând fără permis și cu vehicul neînmatriculat
Reținere la Lugoj: Bărbat prins conducând fără permis și cu vehicul neînmatriculat Polițiștii Biroului Ordine Publică, din cadrul Poliției Municipiului Lugoj, sub coordonarea procurorului de caz, au dispus măsura reținerii…
SHORT, singurul festival dedicat prozei scurte, revine în perioada 16- 19 octombrie la Cărturești
SHORT, singurul festival dedicat prozei scurte, revine în perioada 16- 19 octombrie la Cărturești În mașină, în metrou, în tren sau în parc, proza scurtă e o paranteză între gânduri,…
Minoră dispărută din Cluj-Napoca
Minoră dispărută din Cluj-Napoca. AȚI VĂZUT-O? În data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 23.35, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați cu privire la faptul că,…
Exercițiu de mobilizare MOBEX B-IF-25
Exercițiu de mobilizare MOBEX B-IF-25 În perioada 12-20 octombrie, în municipiul București și în județul Ilfov se va desfășura exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și a…
Jud.Cluj – Bărbat decedat în urma unui incendiu în comuna Mărgău
Jud.Cluj – Bărbat decedat în urma unui incendiu în comuna Mărgău În data de 7 octombrie a.c.,în jurul orei 16.50, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au fost…
MApN: Consultări româno-britanice în domeniul apărării (FOTO)
Consultări româno-britanice în domeniul apărării Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Sorin-Dan Moldovan, a coprezidat, împreună cu directorul pentru securitate euro-atlantică din Ministerul Apărării al…









