Rezervele valutare ale BNR au crescut. Rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau, la finele lunii decembrie 2021, la nivelul de 40,475 miliarde euro, în creştere cu 3,03% faţă de cele 39,283 miliarde euro înregistrate la 30 noiembrie, informează BNR, via Agerpres.

Rezervele valutare ale BNR au crescut la 40,475 miliarde euro, în decembrie
În cursul lunii au avut loc intrări de 5,023 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor (inclusiv prima tranşă acordată de Comisia Europeană în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă -PNRR- în sumă de 1,851 miliarde euro), alimentarea contului Comisiei Europene şi altele.
De asemenea, au avut loc ieşiri de 3,831 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.
Integral pe www.agerpres.ro
Autor: Redacția / Sursa: Agerpres