Nicolae Constantin Paulescu
Distribuie articolul:

19 Iulie 1931: A murit Nicolae Paulescu, medic român, descoperitorul insulinei (n. 1869)

Nicolae Constantin Paulescu (n. 11 noiembrie, S.V. 30 octombrie, 1869, București – d. 19 iulie 1931, București) a fost un om de știință român, medic și fiziolog, profesor la Facultatea de Medicină din București, care a contribuit la descoperirea hormonului antidiabetic eliberat de pancreas, numit mai târziu insulină.

Nicolae Constantin Paulescu s-a născut la 8 noiembrie 1869 în Bucureşti pe Calea Moşilor nr. 69, părinţii fiind Costache Paulescu, de profesie negustor şi Maria Paulescu (născută Dan­covici). Nicolae C. Paulescu urmează clasele elementare la „Şcoala primară de băieţi nr. 1, Culoarea de Galben” şi, în 1880, se înscrie la „Gimnaziul Mihai Bravul” (Liceul Mihai Viteazul), pe care-l va absolvi în 1888. Încă din anii liceului, a dovedit o deosebită înclinare pentru ştiinţele naturale, pentru fizică şi chimie, precum şi pentru limbile străine, clasice şi moderne.

Nicolae Paulescu a studiat medicina la Paris, începând cu anul 1888, obţinând în 1897 titlul de Doctor în Medicină cu teza Recherches sur la structure de la rate (Cercetări asupra structurii splinei). A lucrat în spitalele din Paris, mai întâi ca extern la spitalul parizian „Hôtel-Dieu” (1891-1894) în serviciul profesorului Étienne Lancereaux, ilustru clinician şi anatomo-patolog, şi apoi ca intern (1894-1897) sau ca medic secundar (1897-1900) la spitalul Notre Dame du Perpétuel-Secours, fiind adjunct al profesorului Lancereaux şi secretar de redacţie al revistei Journal de Médecine Interne. În anii 1897-1898 a urmat şi cursurile de chimie biologică şi fiziologie generală la Facultatea de Ştiinţe din Paris, obţinând în 1899 titlul de Doctor în Ştiinţe cu lucrările Cercetări experimentale asupra modificărilor ritmului mişcărilor respiratorii şi cardiace sub influenţa diverselor poziţii ale corpului şi Cauzele determinante şi mecanismul morţii rapide consecutivă trecerii de la poziţia orizontală la cea verticală. În anul 1901, obţine la Universitatea din Paris al doilea doctorat în ştiinţe cu dizertaţia Étude comparative de l’action des chlorures alcalines sur la matière vivante (Studiu comparativ asupra acţiunii clorurilor alcaline asupra materiei vii).

În anul 1900 se reîntoarce în ţară şi este numit profesor de Fiziologie la Facultatea de Medicină şi Director al Clinicii de Medicină internă de la spitalul St. Vincent de Paul din Bucureşti.

În anul 1902 îşi deschide cursul de Fiziologie cu prelegerea „Generaţia spontanee şi darwinismul în faţa metodei experimentale” iar în 1905 ţine trei lecţii faimoase („Finalitatea în biologie”, „Materialismul”, „Suflet şi Dumnezeu”) ce vor alcătui volumul Noţiunile „suflet” şi „Dumnezeu” în fiziologie, publicat în acelaşi an şi reeditat în 1944 şi 1999. Concepţiile sale antidarwiniene vor determina o aprigă polemică cu Nicolae Leon şi Dimitrie Voinov în paginile revistelor Convorbiri literare şi Spitalul.

Activitate ştiinţifică

Nicolae Paulescu a desfăşurat o remarcabilă activitate de cercetare ştiinţifică în domeniul fiziologiei, privind în special metabolismul glucidelor, patogeneza diabetului zaharat, rolul pancreasului în asimiliţia nutritivă, coagularea sângelui, mecanismul morţii subite ş.a. În 1906 a elaborat o metodă originală de extirpare a hipofizei la câine pe cale trans-temporală, care ulterior va fi aplicată în chirurgia hipofizei la om. Cercetările lui novatoare în chirurghia hipofizei, au inspirat, mai târziu, activitatea neurochirurgului american Harvey Cushing.

În sesiunea din 23 iulie 1921 a Societăţii de Biologie, Nicolae Paulescu prezintă în patru comunicări rezultatele cercetărilor sale privind acţiunea extractului pancreatic în cazurile de diabet, comunicări ce sunt publicate în revista Societăţii. Paulescu publică separarea unui principiu activ antidiabetic din pancreas, pe care îl denumeşte pancreina, şi în numărul din 31 august 1921 al revistei de specialitate Archives Internationales de Physiologie, revistă cu apariţie simultană în Franţa şi Belgia. În anul 1922, Paulescu obţine, de la Ministerul Industriei şi Comerţului din România, brevetul de invenţie nr. 6255 intitulat „Pancreina şi procedeul său de fabricare”. În nici una din publicaţii, Nicolae Paulescu nu aminteşte de experimentele similare publicate de Israel Kleiner în 1915 şi 1919.

Aceste publicaţii au precedat cu 8-10 luni anunţarea de către Fr. Grant Banting şi Ch. Herbert Best din Toronto (Canada) a descoperirii insulinei. Bazându-se pe o traducere incorectă a textului articolelor publicate, Banting şi Best neagă influenţa rezultatelor la care ajunsese profesorul Paulescu şi afirmă că deşi Paulescu a demostrat eficacitatea extrasului pancreatic în a reduce cantitatea zahărului sau a ureei din sânge a animalelor diabetice, el ar fi declarat că injecţiile nu ar avea efect:

Paulesco has recently demonstrated the reducing effects of whole gland extract upon the amounts of sugar, ureea and acetone bodies in the blood and urine of diabetic animals. He states that injections into peripheral veins produce no effect and his experiments show that second injections do not produce such marked effect as the first. ”
— Banting FG & Best CH., Journal of Laboratory and Clinical Medecine, 1922

Comitetul de acordare a Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină din anul 1923 îi recompensează pe Frederick G. Banting şi John Macleod pentru demonstrarea primului tratament eficace pentru diabet la om.

În ce-i priveşte pe Banting şi Best, Ian Murray îi considera drept nişte cercetători care au confirmat descoperirile lui Paulescu. Răspunzând campaniei internaţionale iniţiată de fiziologul scoţian Ian Murray, profesorul A.W.K. Tiselius, vicepresedinte al Fundatiei Nobel, recunoaşte în 1969 meritele lui Nicolae Paulescu în descoperirea tratamentului antidiabetic, exprimându-şi speranţa că „opera de pionerat” a lui Paulescu va fi elogiată cum se cuvine de forurile ştiinţifice internaţionale. În cartea The Priority of N.C. Paulescu in the Discovery of Insulin, publicată în 1976 profesorul Ioan Pavel a prezentat documente incontestabile care atestă meritele lui Paulescu.

În anul 1990, Nicolae Paulescu a fost numit post mortem membru al Academiei Române.

Integral pe unitischimbam.ro

Autor Simona Dobrican

Sursa unitischimbam.ro

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns