Gethumb.details
Distribuie articolul:

Argentinianul Marchioni a intrat în pâine. Noi transferuri dorite la Poli

Cantonamentul Politehnicii Iaşi de la Cheile Grădiştei este aproape de final. Astăzi şi mâine dimineaţă, antrenorul principal al echipei ieşene, Claudiu Niculescu, va coordona ultimele antrenamente ale perioadei montane. Începând de ieri, tehnicianul are sub comandă un nou jucător, mijlocaşul Julian Augusto Marchioni (29 ani).

Fotbalistul despre a cărui sosire la Iaşi v-am informat în exclusivitate a oficializat sâmbătă colaborarea convenită cu Poli şi a plecat imediat spre Cheile Grădiştei. Fostul jucător al lui Estudiantes la Plata (Argentina), Patronato (Argentina), Den Bosch (Olanda), Independiente Rivadavia (Argentina), Temperley (Argentina) şi Panserraikos (Grecia II) s-a antrenat ieri alături de unii dintre noii colegi, în condiţiile în care aproape toţi ceilalţi “alb-albaştri” au participat la un joc în familie.

Pe parcursul testului s-a pus accent pe verificarea tinerilor prezenţi la munte, unii dintre aceştia, veniţi de la alte echipe pe parcursul săptămânii trecute, fiind în probe. Argentinianul, care are şi cetăţenie spaniolă, este favorit la titularizare în zona centrală a liniei mediene, alături de Gabriel Vaşvari şi Francisc Cristea, Alin Fică, împrumutat săptămâna trecută de la CFR Cluj, emiţând şi el pretenţii pentru un loc în primul “11”. În funcţie de modul în care se va mişca echipa în meciurile amicale din cantonamentul din Bulgaria, care va începe vineri, nu este însă exclus ca Politehnica să mai aducă un jucător pentru zona amintită, cu profil de număr “10”.

În această săptămănă se speră a mai fi perfectate alte transferuri, astfel încât joi, când se va pleca spre Bulgaria, unde va avea loc al doilea cantonament al verii, lotul să fie complet.

Integral pe ziaruldeiasi.ro

Autor Simona Dobrican / Sursa ziaruldeiasi.ro

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns