CFR Călători explică de ce are probleme cu aerul condiționat: E prea cald
CFR Călători se apără în fața valului de plângeri privind problemele cu aerul condiționat din vagoane și informează că reglementările privind condițiile normale de funcționare a instalațiilor de climatizare a vagoanelor sunt prevăzute în „Normele tehnice feroviare autohtone și internaționale”.
CFR Călători susține, practic, că plângerile călătorilor sunt inutile, căci respectă toate reglementările „internaționale”.
„Valorile parametrilor de lucru pentru instalațiile de climatizare sunt reglementate de către Organisme Internaționale la care sunt aliniate toate statele care dețin căi ferate, inclusiv toate statele membre ale UE, cu referire directă la UIC – Union Internationale de Chemins de Fer, Asociație din care și România face parte ca membru fondator. Documentul de referință este Fisa UIC nr.553-1/2005”, este menționat într-un comunicat al CFR Călători.
Compania feroviară afirmă că România este încadrată în zona climatică II, ceea ce înseamnă că temperatura maximă optimă pentru funcționarea în parametri nominali ai vagonului este de +35°C, iar umiditatea de maxim 65%.
„Având în vedere că media temperaturilor exterioare din ultima perioadă este de peste 35-38°C°, ajungând conform determinărilor și a înregistrărilor din black box-ul procesorului de climatizare, în condiții de funcționare la temperaturi de peste 45°C – 48°C, temperaturi exterioare dezvoltate la nivelul carcasei vagonului și umiditate de 80% (parametru raportat de către ANM), instalațiile de climatizare să nu mai poată atinge valorile de regim optim de funcționare.
Singura modalitate de a îmbunătăți valorile de regim termic în interiorul vagonului sunt operațiile de mentenanță preventivă și monitorizarea în parcurs cu personal de specialitate a trenurilor care circulă în condițiile descrise anterior, lucrări care în acest moment se efectuează de la începutul sezonului cald în permanență, cu mențiunea că nu poate fi eliminat în totalitate impactul generat de depășirea pragului de temperatură și umiditate”, arată CFR Călători într-un comunicat de presă.
Ce le recomandă CFR călătorilor
Operatorul mai spune că gradul de ocupare afectează confortul călătorilor.
„Astfel că pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport și pentru a ne putea adapta cât mai bine capacitatea de transport la numărul de locuri solicitat și folosind întregul parc de material rulant tehnic disponibil, în special pe rutele ce înregistrează cele mai mari solicitări de trafic, CFR Călători recomandă pasagerilor să își planifice din timp călătoria, să utilizeze toate trenurile puse la dispoziție în graficul unei zile de circulație și să își procure din timp legitimaţiile de călătorie, folosind toate canalele disponibile în acest sens” se mai arată în comunicat.
Integral pe presshub.ro
Autor Simona Dobrican / Sursa presshub.ro