Atac armat într-un club LGBT din Colorado Springs: 5 morți și 18 răniți, după ce un bărbat a tras în plin în clienți
Poliția din Colorado Springs a confirmat că cel puțin cinci persoane au murit, după ce un bărbat înarmat a deschis focul asupra clienților dintr-un club de noapte pentru gay, scrie CNN.
Alți 18 oameni au fost răniți în atacul din Colorado Springs. Locotenentul Pamela Castro, de la Poliția de Stat din Colorado, a declarat că focurile de armă au fost trase în clubul Q. Alarma a fost dată la ora locală 23.57. „Am găsit în interior o persoană despre care credem că este suspectul”, a declarat Castro. „În acest moment, suspectul este tratat, dar este în arest”.
Ofițerul nu a clarificat dacă suspectul a fost inclus în numărul persoanelor care au fost rănite în timpul împușcăturilor.
Poliția a refuzat să vorbească despre un posibil motiv. Căpitanul de pompieri din Colorado Springs Mike Smaldino a spus că 11 ambulanțe au răspuns la fața locului după ce au fost primite mai multe apeluri la 911.
Sursa libertatea.ro
FOTOGRAF BUCURESTI
FOTOGRAF GALATI
Formatia Fantastic