Cartofi copți cu ricotta și somon afumat. Rețeta senzațională
Cartofii copți cu ricotta și somon afumat ar putea fi o variantă perfectă pentru una dintre mesele tale. Iată cum se prepară rețeta…
Ingrediente
2 cartofi (medii)
100 gr ricotta
60-70 gr somon afumat
1/2 ceapă roşie mică (ceapă de apă)
1/2 lămâie
1 linguri ulei de măsline extravirgin
sare, piper negru
Cum se prepară
Cartofii se spală bine şi se coc în coajă, la 180 C. Durează cam 1 oră pentru cartofii nu foarte mari. Sunt gata când îi înţepaţi cu furculiţa şi aceasta intră uşor în ei. Se scot din cuptor şi se lasă să se răcească. Cartofii pot fi copţi cu 3-4 zile înainte.
Asamblare: se începe cu ceapa. Se taie pe tocător solzişori subţiri. Se presară cu sare, se masează un pic şi apoi se lasă până e nevoie de ea.
Următoarea e ricotta: se pune într-un bol mic şi se freacă bine cu sare după gust. Acum, dacă doriţi şi aveţi, puteţi adăuga şi verdeaţă tocată (mărar, pătrunjel, chives).
Se taie somonul fâşii subţiri. Se taie cartofii în două pe lungime. Se presară cu puţină sare. Se întinde câte o lingură generoasă de ricotta pe partea tăiată. Se aşază cartofii pe platoul de servire, cu ricotta în sus. Se împarte somonul pe ricotta. Se presară ceapă peste somon. Stoarceţi cu suc de lămâie peste fiecare cartof. Râşniţi piper negru deasupra. Picuraţi uleiul peste cartofi. Serviţi simplu sau cu salată verde dreasă cu lămâie alături.
Sursa dcnews.ro