Depopulare
Distribuie articolul:

În numele „justiției climatice”, mass-media Mainstream cere depopularea planetei!

Mass-media controlată de corporații consideră că populația totală a depășit deja orice limită suportabilă. 8 miliarde de oameni, cifra avansată de câteva zile de toate sursele mainstream, înseamnă că Terra este suprapopulată și nu mai poate face față provocărilor prezentului, drept pentru care este nevoie să înceapă un proces de reducere a numărului de locuitori. Agenția Reuters chiar insistă că trebuie să înceapă depopularea în numele „justiției climatice”!

Gloria Dickie este o jurnalistă cunoscută pentru opiniile sale eco-anarhiste. Într-un material publicat de Reuters, ea susține că, dacă omenirea vrea să oprească încălzirea globală și să rezolve problema schimbărilor climatice, soluția este reducerea numărului de locuitori de pe glob, căci planeta a devenit suprapopulată!

Doar astfel clima Pământului se va vindeca!

Iar dacă depopularea planetei nu este realizată în cel mai scurt timp, avertizează oengista de mediu de la Reuters, atunci vor exista „mai multe dificultăți pentru regiunile care se confruntă deja cu un deficit de resurse din cauza schimbărilor climatice”.

Filosofia pe care se bazează această vuvuzea a Davosului are la bază gândirea eco-extremistului Paul Ehrlich, un așa-zis licențiat de mediu. Ehrlich a scris o carte numită „Bomba populației” în care, practic, promovează genocidul în masă ca leac pentru schimbările climatice! Și, atenție, cartea a văzut lumina tiparului în 1968, pe când până și cei mai virulenți luptători pentru protejarea climei se speriau de ei înșiși și nu îndrăzneau a vorbi despre suprapopularea planetei și nevoia de sacrificare a umanității.

Însă Reuters vorbește azi, în 2022, despre „bomba populației” și combină această teorie cu schimbările climatice care, foarte probabil, vor provoca „migrație în masă și conflicte în deceniile următoare”.

Revista Smithsonian arată că propaganda reducerii populației planetei a dus la „abuzuri ale drepturilor omului în întreaga lume”. Dar pentru mass-media mainstream, e cel mai bun argument împotriva crizei imigranților. Astfel, folosind acceastă scuză, se perpetuează noțiunea falsă că „ilegalii” iau cu asalt țările din Europa, plus America, deoarece „clima de la ei de acasă este degradantă”.

Propaganda Reuters sună ca o scenă din „Infernul” regizorului de film Ron, care în 2016 prezenta o scenă prin care eroul său principal lupta împotriva suprapopulării Terrei.

Însă, ce este grav, e că propaganda gândită de presa mainstream duce la influențarea deciziilor politice majore. Iar azi, în lumea întreagă, nimic nu trece de filtrul „ecologiștilor”, în fapt niște portavoci ale multinaționalelor care stau ferite de camerele de luat vederi. Economia UE și politicile dictate la/de Bruxelles au la bază (și) recomandările tuturor ONG-urilor de mediu, vezi inclusiv Acordul de la Paris, care practic impune închiderea industriei europene în numele „justiției climatice”.

În concluzia articolului scris de Dickie pentru Reuters se susține că factorii de decizie politică trebuie să ia măsuri drastice care să prevină supraconsumarea resurselor deoarece oamenii „concurează cu fauna sălbatică pentru apă, hrană și spațiu”.

Sursa informatialibera.ro

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns