Incendiu la Spitatul de Copii din Cluj: Trei etaje evacuate
Un incendiu a izbucnit la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca. A fost activat planul roșu, iar pacienții de pe 3 etaje au fost evacuați. Focul care a izbucnit într-o baie a fost stins în scurt timp și nimeni nu a fost rănit, potrivit pompierilor.
Trei autospeciale pentru stins incendii, o auto-platformă pentru intervenții și salvări de la înălțimi și un echipaj SAJ au fost trimise la locul incendiului.
Pacienții și aparținătorii de la etajele 3,4 și 5 au fost evacuați ca și măsură de siguranță, până la sosirea forțelor de intervenție, și au fost relocați în alte spații din interiorul spitalul. În momentul sosirii pompierilor la fața locului s-a constatat că ardea masca din materiale plastice a canalului tehnic dintr-un grup sanitar situat la etajul 3 al spitalului, cu degajări intense de fum, potrivit unui comunicat de presă. Flăcările au fost stinse imediat după sosirea pompierilor.
Nu au fost înregistrate persoane rănite în urma acestui eveniment.
Sursa newsmaker.ro