Spiritul Crăciunului și brazii
Spiritul Crăciunului are mereu un farmec aparte, care reușește să ne aducă mai aproape unii de alții. În aparență, am spune că spiritul Crăciunului începe să ne înconjoare odată cu apariția colindelor, a mirosului dulce de portocale,a brazilor, a zăpezii, a cadourilor neașteptate, a vinului fiert sau chiar a bucatelor atent alese. Dar oare, Crăciunul să fie despre asta?
Mulți dintre noi așteptăm cu nerăbdare cea mai frumoasă sărbătoare a anului. Majoritatea avem de toate, dar, cel mai important, îi avem pe cei dragi alături. Dar oare știm că există persoane fără niciun ajutor, care nu dispun de o situație financiară decentă , pentru a avea un Crăciun ca noi ceilalți?
În ultimele zile, am stat puțin de vorbă cu domnul Paul Stanciu din Timișoara , și am aflat că, deși oamenii tind să fie buni, atunci când vine vorba despre „a dărui”, sunt mai reținuți în ceea ce privește acest fapt.
„Este trist să știi că deții puterea de a aduce un zâmbet pe chipul cuiva , și totuși nu o faci!”, a declarat domnul Paul Stanciu.
Din spusele domnului Paul, în ultimii ani. oamenii au devenit mai reci, nu mai luptă nimeni și pentru binele altora, ci doar pentru binele propriu, grija nu o mai poartă și pentru ceilalți (rude sau nu), trec nepăsători peste problemele celor nefericiți și lipsurile lor….iar el nu este singurul care gândește așa.
„Trăim vremuri grele, ce-i drept, dar aș vrea să nu uitam că și cei de lângă noi, cei pe lângă care trecem pe stradă grăbiți, au nevoi… dar dacă îţi rupi din puţinul tău că să dai celor necăjiţi, vei descoperi câtă satisfacţie îţi pot aduce nişte zâmbete.” a mai adaugat domnul Paul.
De Crăciun, să împodobim bradul, dar ce brad?
Vine Crăciunul, și ca fiecare om care își permite, înainte cu câteva zile merge frumos la piață sau la super-market și își cumpără bard. Conform tradiției, bradul se împodobește în ajunul Crăciunului apoi se așteaptă seara când vine și Moș Crăciun cu darurile lui pentru fiecare…
Dar…
V-ați întrebat vreodată ce se întâmplă cu familiile care nu își permit să cumpere brad de Crăciun pentru copii, nepoți sau strănepoți? V-ați întrebat ce simt în sufletul lor acei părinți care nu se pot bucura de împodobirea bradului și de nerăbdarea copiilor lor care știu că urmează să primească și cadouri? (Cu siguranță că dacă nu pot cumpăra un bard, n-au bani nici pentru cadouri)
Din păcate da, sunt extrem de multe familii care nu-și permit acest „lux”, fiindcă pentru ei este un lux.
Desi vânzătorii din piețe au mulți brazi, uneori prea mulți, și le rămân câțiva și după ce trece sărbătoarea de Crăciun și nu mai cumpără nimeni, și sunt nevoiți apoi să îi arunce la gunoi sau pe foc, totuși n-am văzut un vânzător din piață să spună :
„Brazii rămași îi voi dona cu mare drag unor familii care nu au bani sau nu-și permit, dar vor să aducă spiritul Crăciunului în casele lor, de aceea le cer doar să vină să îi ridice din piața cutare sau cutare! „
Se spune că ” de Crăciun să fim mai buni”, dacă este așa, de ce vânzătorii din piețe nu vor să renunțe la 4-5 brazi în favoarea familiilor care își doresc din tot sufletul asta? Preferă să le dea foc? Da! Mai pe înțelesul vostru, preferă să-i arunce/distrugă, în loc să facă câteva familii fericite, fie chiar și 3 familii…
Gândiți-vă puțin, dacă fiecare vânzător din piață, donează 3 brazi, la 10 vânzători sunt deja 30 de brazi, ori 10 piețe să presupunem, sunt 300 de brazi deci 300 de familii fericite, greșesc? Puneți-vă în locul acelor părinți/bunici, gândiți-vă ce trist este să nu poți să ai un Crăciun cu bradul în casă pentru copii (repet, sa nu mai vorbim despre cadouri)…
Prin acest articol, am dorit să atrag atenția tuturor vânzătorilor de brazi din piețe, sau persoanelor care vin de la sat, sau de oriunde altundeva pentru a-i vinde, să facă și ei un gest frumos, și să renunțe la 3,4 brazi care în loc să ajungă la gunoi/foc, să cheme familiile nevoiașe, să ia brazii și să îi duca acasă la copilașii lor sau nepoților !!
Fiți buni oameni buni, și nu numai de Crăciun, căci atunci lucruri bune vi se vor întâmpla! Fiți buni cu cei care din păcate nu au situația financiară pentru a se bucura de Spiritul Crăciunului, căci la urma urmei despre asta este vorba!
Echipa Actuale.ro vă urează Sărbători fericite, sănătate maximă, prosperitate și multe bucurii !
Editor Simona Dobrican în colaborare cu Paul Stanciu