Cutremur cu magnitudinea 4,5 în judeţul Buzău
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 4,5 pe Richter s-a produs luni dimineaţa, 6 februarie, la ora locală 3:26, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, acesta fiind urmat de alte trei seisme cu magnitudini mai mici, respectiv de 2,6, 2,9 şi 2,7 pe Richter, potrivit Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Conform Agerpres, seismul de 4,5 s-a înregistrat la o adâncime de 20 km, în apropierea următoarelor oraşe: 74 km nord-est de Ploieşti, 94 km vest de Brăila, 98 km est de Braşov, 99 km vest de Galaţi şi 114 km nord-est de Bucureşti.
Cele trei replici au avut loc în aceeaşi zonă, dar la adâncimea de 17 kilometri, la orele 4:09, 4:13 şi 5:01.
Sursa romania-actualitati.ro