Usr Sigla 1536x1024
Distribuie articolul:

„Logica” USR-istă, în trei pași simpli: Cer liberalizare, prețurile cresc, acuză Guvernul că nu intervine pentru a combate creșterea prețurilor

USR este unul dintre principalii vinovați pentru prețurile mari la alimente sau energie, deoarece în ultimii ani a susținut o piață liberă sălbatică, ce s-a dovedit imediat un dezastru pentru veniturile românilor. USR a vrut un stat absent din piață, iar acum se plâng că Guvernul nu controlează prețurile la alimente sau energie electrică.

USR a susținut de la bun început legea privind liberalizarea pieței energetice din România și a intrat la guvernare pentru a ajuta companiile din domeniu să aibă o piață liberă pe care să decidă prețurile după bunul plac. Consecințele acestor decizii sunt arhicunoscute, pentru România este unul dintre statele cu cele mai mari prețuri din UE la energie electrică și gaze.

Susținerea demersurilor de liberalizare: o preocupare importantă este ca procesul de liberalizare a pieței gazelor pentru consumatorii casnici, aflat în curs, să fie unul eficient, care să asigure condițiile necesare pentru modificarea contractelor de furnizare a gazelor naturale, astfel încât consumatorii să obțină cel mai bun preț și cele mai bune servicii asociate”, spunea USR în programul de guvernare.

Când au văzut ce dezastru au creat, USR-iștii s-au răzgândit și au cerut intervenția Guvernului pe piața de energie electrică și gaze, pentru a-i ajuta pe români.

Povestea se repetă și cu prețurile la alimente, unde USR are responsabilitatea sa pentru acest dezastru. USR a lansat o întreagă campanie împotriva Guvernului, acuzând prețurile mari la alimente, însă fără a explica cauzele. Prețurile au crescut exagerat de mult din cauza inflației care a afectat întreaga Uniune Europeană, iar principala cauză ce a determinat această inflație este chiar criza de pe piața energetică.

Atât BCE, cât și FMI recunosc că prețurile mari la energie electrică și gaze au determinat o inflație uriașă care a afectat în mod direct prețurile produselor alimentare și alte servicii. De asemenea, cu cât companiile sunt nevoite să plătească mai mult pentru energie electrică și gaze, cu atât cresc și prețurile produselor. La toate acestea se adaugă și costurile tot mai mari pentru transporturi, generate de creșterea prețurilor pentru combustibili și taxe de mediu. Prin urmare, decizia USR de a liberaliza piața energetică din România nu a afectat doar facturile cetățenilor, ci a umflat exagerat de mult și prețurile pentru produsele alimentare.

Claudiu Năsui, fostul ministru al Economici, și deputat Cristina Prună sunt cei mai mari apărători ai pieței libere din România. În 2020, Claudiu Năsui spunea că este foarte importantă piața liberă „mai ales pe timp de criză”.

Dar acum când prețurile pentru alimente au crescut foarte mult pe piața liberă, USR-iștii cer intervenția Guvernului. Problema prețurilor este una la nivelul UE, mai ales după ce BCE a decis de mai multe ori să mărească dobânzile pentru a combate inflația. USR-iștii încearcă să arunce vina pe umerii Guvernului, într-o problemă de criză europeană.

Viziunea USR e aceea a unui stat minimal, un stat absent din piață, un stat care privatizează totul și lasă mediul de afaceri să stabilească prețurile. Însă când USR-iștii se lovesc de prețurile mari acuză tocmai statul, nu mediul de afaceri.

Sursa psnews.ro

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns