Sens giratoriu centura lugojului 750x338

Undă verde! Amenajarea sensului giratoriu de la intersecția morții a primit aprobare de la administratorii drumurilor publice

Construcția promisă a viitorului sens giratoriu de pe centura ocolitoare a Lugojului a primit, în sfârșit, undă verde de la administratorii centrali ai drumurilor publice din țară.

Primăria Municipiului Lugoj a anunțat că deocamdată a fost aprobată doar amenajarea sensului de la “intersecția morții”, din zona industrială de pe drumul Tapiei.

A rămas în analiză al doilea sens giratoriu de pe șoseaua de centură solicitat de Primăria Lugoj, la intersecția cu drumul Hezerișului. Anterior acestei decizii a fost solicitat și un studiu de trafic, din care reiese că centura este traversată zilnic de circa 12.000 de vehicule.

Pentru construcția viitorului sens giratoriu primăria lugojeană are la dispoziție și terenul necesar, cumpărat și donat de către consilierii partidului aflat la conducerea orașului.

“Intenția noastră este să executăm lucrările în acest an. Finanțarea o avem asigurată în buget, dacă nu vom primi fonduri guvernamentale. Urmează să scoatem la licitație proiectul tehnic și execuția”, a precizat Bogdan Blidariu, primarul Lugojului.

Administrația municipiului a prevăzut pentru viitoarea construcție cinci benzi de acces, inclusiv din Câmpia Libertății.

Sursa redesteptarea.ro