Shutterstock 1338723239 scaled

Un sfert dintre pacienții care și-au efectuat bronhoscopii la Spitalul Județean Arad au fost diagnosticați cu neoplasm pulmonar (cancer bronhopulmonar)

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad trage un semnal de alarmă: din 120 de pacienți care și-au efectuat bronhoscopii în acest an, 30 au fost diagnosticați cu  neoplasm pulmonar.

Medicii pneumologi recomandă examinările periodice întrucât plămânii au puțini receptori ai durerii iar simptomele apar deseori în stadii avansate ale bolii.

Persoanelor cu dureri în zona pieptului, respirație greoaie, tuse prelungită – uneori chiar cu sânge, voce răgușită, infecții pulmonare dese sau lipsa poftei de mâncare însoțită de pierdere rapidă în greutate –  li se recomandă prezentarea de urgență la un medic pneumolog în vederea stabilirii unui diagnostic și a tratamentulului eficient.

Programările se pot face și telefonic, la numărul 0733 441 686, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00-17.00 ori on-line pe pagina de internet a instituției la secțiunea „Programări la cabinetele din Ambulatoriul SCJU Arad”, fiind necesară prezentarea cu bilet de trimitere de la medicul de familie și card de sănătate.

Pacienții care doresc să se adreseze direct Cabinetului Medical Pneumologie și Compartimentul de Endoscopie Bronșică o pot face la parterul clădirii din strada Stephan Ludwig Roth (cartierul Grădiște).

În funcție de rezultat, medicul poate recomanda pacientului și alte investigații precum bronhoscopie sau tomografie computerizată

Specialiștii pneumologi din cadrul spitalului amintit dispun, din acest an, de toată aparatura necesară efectuării unui screening complet, în cazul pacienților cu suspiciune de neoplasm pulmonar – prima bronhoscopie cu criobiopsie realizată cu ajutorul unei crio-sonde fiind efectuată la jumătatea lunii ianuarie a acestui an:

„Pentru diagnosticarea unei afecțiuni pulmonare, în urma consultului de specialitate pacientul va fi investigat prin efectuarea unei endoscopii bronșice. În cazul în care este depistat un țesut pulmonar suspect, atunci acesta poate fi extras, pe parcursul bronhoscopiei prin utilizarea unei sonde speciale – crio-sondă – cu ajutorul căreia țesutul pulmonar suspect este înghețat și mai apoi extras.

Sonda utilizată folosește dioxid de azot care produce o scădere bruscă de temperatură de până la -89 de grade Celsius.

Procedura este indicată atât pentru diagnosticarea corectă a neoplasmului pulmonar, dar și pentru eliberarea căilor respiratorii prin extirparea tumorilor formate. Pentru criobiopsie, sonda este introdusă printr-un canal al bronhoscopului și poate ajunge mai ușor la leziunea suspectă comparativ cu pensele de biopsie, mai ales dacă leziunea este localizată în periferia plămânului.

Totodată, probele recoltate sunt mult mai mari și cu mai puține artefacte obținându-se astfel un diagnostic precis.

La Arad, efectuăm această procedură din luna ianuarie. Până acum au fost realizate 120 de bronhoscopii. Țesuturile suspecte extrase sunt trimise mai apoi spre analiză, la laborator, rezultatul fiind eliberat între 14 și 21 de zile. Până acum am efectuat 35 de biopsii, iar din păcate, în cazul a 30 dintre acestea diagnosticul a fost de neoplasm”, a transmis, dr. Erika Repolski, medic primar pneumologie.

Sursa rohealthreview.ro