19 ani de la implementarea în România a numărului unic de urgenţă 112
Astăzi se împlinesc 19 ani de la primul apel la 112.
2004 a fost anul în care Serviciul de Telecomunicații Speciale a creat sistemul unic de urgență. Până atunci salvarea, poliția sau pompierii aveau numere proprii și funcționau după un sistem vechi. Crearea unui singur număr de urgență a eficientizat procesul, iar oamenii au primit ajutorul de care aveau nevoie mult mai repede.
Au trecut 19 ani de la acel apel
2004 a fost anul în care numărul unic de urgență 112 a început să funcționeze. Până atunci fiecare agenție de
intervenție avea numărul propriu. A durat mai bine de un an ca sistemul să fie implementat în toată țara. Investiția de atunci a fost de 40 de milione de euro.
Sistemul de urgență 112 s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Dacă la început peste 90% dintre apeluri erau non urgente, numărul acestora a scazut în prezent până la 40%. De la an la an oamenii au învățat să sune responsabil la 112.
Autoritățile atrag însă atenția asupra apelurilor efectuate abuziv la 112. În acest sens, Poliția Română lansează o
campanie de conștientizare în rândul copiilor, dar și al adulților cu privire la apelurile false la 112 care se pedepsesc prin lege!
Sursa primanews.ro