4.120 fiole și 28.500 comprimate dopante cu grad mare de risc, descoperite în PTF Giurgiu
Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unei autoutilitare, 697 cutii care conțineau fiole și pastile dopante cu grad de mare risc.
În data de 25.04.2023, în jurul orei 05:00, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat o autoutilitară, condusă de un cetățean bulgar, în vârstă de 60 de ani, ce transporta în regim de curierat de la o firmă din Bulgaria către o firmă de curierat din România.
Cu această ocazie, în urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, colegii noștri au descoperit două colete ce conțineau 4.120 fiole și 28.500 comprimate dopante cu grad mare de risc.
Bunurile aflate pe lista de anabolizante cu grad mare de risc conform Legii 104/2008, estimate la o valoare de 139.400 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar șoferului i s-a întocmit lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul sau exportul de substanțe dopante de risc sau cu grad mare de risc sau produse ce conțin substanțe dopante de risc sau cu grad mare de risc, fără autorizație emisă de autoritățile competente, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet, au transmis reprezentanții Poliției de Frontieră Române.