1 Tndeathrowdogs Org 99190100
Distribuie articolul:

4 aprilie, Ziua Internaţională a Animalelor fără Stăpân. Nu cumpăra, adoptă!

Un semnal de alarmă și un apel la compasiune, lansat la nivel mondial, față de situația în care se află sute de milioane de animale fără stăpân din întreaga lume. Târgurile şi flash mob-urile organizate cu această ocazie oferă posibilitatea adoptării unui animal.

În 2010, în Olanda, a avut loc prima Conferinţă Naţională dedicată animalelor fără stăpân, în cadrul căreia a fost iniţiată o zi specială, devenită ulterior Ziua Internaţională a Animalelor fără Stăpân. Data nu a fost aleasă întâmplător, ci la exact o jumătate de an de la aniversarea Zilei mondiale a animalelor, din 4 octombrie.

Evenimentul se desfăşoară în peste 15 ţări, din Marea Britanie până în Macedonia şi din Georgia până în Sri Lanka.

Cesar Millan, cunoscutul dresor de câini şi gazda emisiunii “Dog Whisperer” este ambasadorul acestei zile.

“Într-un fel, şi eu am fost al nimănui. Ajuns în America, nu ştiam engleza, nu ştiam unde voi dormi, unde voi mânca, nu ştiam ce se va întâmpla cu mine. Ştiam că de unde vin îmi era bine, aveam o familie care mă iubea. Este înfricoşător să dormi pe stradă şi să nu şti ce-ţi rezervă ziua de măine. Dar eu am fost norocos, pentru că am putut să-mi înbunătăţesc situaţia prin educaţie. Am fost şi mai norocos pentru că oamenii au crezut în mine şi m-au ajutat să devin ce sunt acum. Situaţia a fost grea, dar cu ajutorul oamenilor am reuşit să o depăşesc.

Dar este o diferenţă între mine şi animalele fără adăpost. Eu am decis să vin în America, ştiam că nu o să fie uşor. Eu am ales.

600 de milioane de animale fără stăpân din întreaga lume nu au făcut această alegere. Au fost aruncate în stradă de stăpânii lor, născute în stradă sau pierdute.

Animalele acestea nu au creat această situaţie, doar trăiesc în ea sau după caz, mor.

homeless-animals-day_62092500

Cine îmi cunoaşte filosofia, ştie că nu susţin eutanasierea animalelor din adăposturi numai pentru că sunt nedorite.

Dar o formă şi mai crudă de eutanasiere este moartea pe care o înfruntă animalele pe străzi. Mor de foam, mor bolnave sau lovite de maşini. Mor de mâna unor criminali.

Cred că mulţi privesc un animal fără stăpân ca pe o mare bătaie de cap. Dar acestea sunt ființe reale care duc vieți incredibil de brutale și dureroase. Și este în mare parte din cauza lucrurilor pe care noi, oamenii le-am făcut.

Eu am nevoie de ajutor şi sunt sigur că fiecare dintre voi aveţi nevoie de ajutor la un moment dat. Noi toţi avem nevoie. Şi în mod special aceste animale ale nimănui.”

Ajutorul poate fi oferit de fiecare dintre noi. Printre manifestările organizate pe 4 aprilie se numără acțiuni de sterilizare gratuită a animalelor fără stăpân, încurajarea adopțiilor şi găsirea de soluții împreună cu autoritățile locale.

În multe oraşe din ţară au loc, şi anul acesta, târguri şi campanii care au drept scop îmbunătăţirea vieţii animalelor fără stăpân.

Sursa stiri.tvr.ro

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns