Whatsapp Image 2023 04 21 At 16.10.38 (3)
Distribuie articolul:

Craiova – Patru inculpați cercetați de DIICOT pentru trafic și consum de canabis

La data de 20.04.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a 4 inculpați cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată și deținere fără drept de droguri de risc în vederea consumului propriu.

Măsura a fost dispusă după ce, la aceeași dată, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova împreună cu ofițeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova au prins în flagrant trei dintre inculpați în timp ce dețineau, în scopul comercializării în schimbul sumei de 23.000 de lei, cantitatea de aproximativ 900 de grame de canabis. Ulterior, în urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate alte cantități de drog de risc (canabis), precum și alte mijloace de probă.

În cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna ianuarie 2023, inculpații au comercializat drogul de risc consumatorilor de pe raza județului Dolj, cu suma de 50 de lei per gram.

În cursul zilei de 21.04.2023, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. Facem precizarea că urmărirea penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

WhatsApp Image 2023-04-21 at 16.10.38 (2) WhatsApp Image 2023-04-21 at 16.10.38 (3)

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns