Whatsapp Image 2023 04 03 At 15.55.05 1068x801
Distribuie articolul:

Deșeurile aruncate aiurea l-au costat pe un oltean 40.000 de lei

Deșeurile aruncate aiurea l-au costat pe un oltean 40.000 de lei, după ce polițiștii și Garda de Mediu au găsit mormanul de fiare aruncate.

Polițiștii au fost sesizați, ieri, că o persoană ar fi aruncat mai multe deșeuri pe un teren situat în extravilanul municipiului Slatina. Deșeurile erau provenite din dezmembrarea de autovehicule.

Polițiștii Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Olt au efectuat un control. Oamenii legii au identificat atât zona, cât și deșeurile aruncate pe terenul situat în extravilanul municipiului Slatina.

Polițiștii au identificat persoana în cauză, un bărbat, de 35 de ani, din comuna Valea Mare, județul Olt.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 40.000 de lei.

Totodată, s-au impus în sarcina și pe cheltuiala contravenientului:

– ridicarea deșeurilor depozitate în alte zone decât cele autorizate,

– curățarea terenului,

– eliminarea deșeurilor.

Sursa gds.ro

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns