Bec AprinsBec aprins
Distribuie articolul:

Hidroelectrica a făcut anunţul care afectează sute de mii de români. Ce trebuie să ştiţi

Hidroelectrica, producător de energie controlat de statul român, anunţă că nu va majora preţul energiei active pentru consumatorul final, acesta rămânând cel din oferta curenta, respectiv 0,28 lei/kWh pentru clienţii casnici, valabil pentru un an de la data semnării contractului.

Creşterile de tarif sunt rezultatul modificării tarifelor de distribuţie începând cu data de 1 aprilie 2023.

În 2021, Hidroelectrica aproape nu exista pe piaţa de furnizare locală, având o cotă de numai 1,69% pe piaţa concurenţială, după cum arată rapoartele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Acum a depăşit furnizori tradiţionali precum CEZ Vânzare.

Potrivit celor mai recente informaţii, compania a ajuns la un portofoliu de peste 400.000 de clienţi, o bună parte din cota de piaţă fiind generată de intrarea în portofoliu a companiilor de talie medie.

Hidroelectrica, cea mai aşteptată listare la Bursa de Valori Bucureşti, a încheiat anul 2022 cu venituri de 9,1 mld. lei, în creştere cu 40%, şi cu un profit net de 4 mld. lei, plus 32,7%, potrivit raportului acţionarului minoritar Fondul Proprietatea.

Sursa businessmagazin.ro

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns