Image 2017 04 18 21720164 41 Politia Frontiera
Distribuie articolul:

Măsuri de fluidizare a traficului la frontierele din România, în perioada Sărbătorilor Pascale

În perioada Sfintelor Sărbători Pascale, la nivelul Poliţiei de Frontieră au fost dispuse măsuri de fluidizare a traficului în punctele de trecere, precum și de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat. Aproximativ 3.800 polițiști de frontieră au fost la datorie, zilnic, desfășurând misiuni de supraveghere şi control la frontieră.

A fost folosită la maximum capacitatea punctelor de trecere, iar în funcţie de trafic, au fost suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire din ţară. Acolo unde situația a impus-o au fost folosite, inclusiv, echipamentele mobile de control aflate în dotarea polițiștilor de frontieră.

Tot în contextul fluidizării traficului, începând de sâmbătă, 15.04.2023, autorităţile de frontieră din România şi Republica Moldova au implementat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa rutier, pe sensul de intrare în România, controlul coordonat. Diferenţa faţă de modalitatea anterioară de realizare a controlului constă în faptul că pe sensul de ieșire din Republica Moldova, în Punctul de Trecere a Frontierei Leușeni, trecerea se va face fără control, iar oprirea pentru verificări se va face pe sensul de intrare în România, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-rutier, atât de către poliția de frontieră, cât şi de către autoritățile vamale ale celor două ţari.

Menționez că, în perioada 14-17 aprilie, prin punctele de frontieră, au efectuat formalitățile de control aproximativ 770.000 persoane, cetățeni români și străini şi peste 196.000 mijloace de transport.

În ceea ce privește tranzitul prin punctele de frontieră, în această perioadă, s-a constatat o creștere a numărului de persoane și turisme, cu aproximativ 20% faţă de perioada similară din 2022iar în urma măsurilor dispuse, traficul călătorilor prin punctele de trecere ale frontierei s-a desfăşurat cu operativitate.

Comparativ cu intervalul de timp similar al anului trecut, când în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale se înregistrau valori de trafic ridicate cu preponderență pe sensul de intrare în țară, pentru că mulți cetățeni români se întorceau acasă, în acest an au fost valori mai mari de trafic pe sensul de ieșire din țara.

Precizez faptul că, în continuare, cea mai tranzitată frontieră a fost cea cu Ungaria pe unde, în același interval de timp, au efectuat formalitățile aproximativ 210.000 persoane cu peste 86.000 de mijloace de transport, pe ambele sensuri de deplasare. Valori ridicate de trafic s-au înregistrat și în punctele aeroportuare, care au fost tranzitate de 204.000 persoane, dar și prin punctele de frontieră de la graniţa cu Bulgaria care au fost tranzitate de 140.000 de persoane și 65.000 de mijloace de transport.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  „frontiera verde” – în această perioadă poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 221 de infracţiuni şi contravenţii, săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării, în valoare de peste 1,8 milioane lei;
  • Au fost aplicate sancțiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 60.000 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 59 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 85 cetăţeni români din diferite motive legale.

În toată această perioadă, Poliţia de Frontieră a acționat în sistem integrat alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în special pentru fluidizarea traficului de persoane și mijloace de transport în mod eficient, dar și pentru gestionarea cazurilor apărute.

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns