Nădlac – 18 cetățeni străini au fost prinși în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera spre Ungaria
Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat 18 cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria pe la ,,frontiera verde”.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au observat în apropierea liniei de frontieră, în timpul exercitării acțiunilor specifice de supraveghere a frontierei de stat, două grupuri de persoane care se deplasau pe jos în direcția statului vecin. S-a procedat la deplasarea către locul unde se aflau persoanele și interceptarea acestora.
Întrucât nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor.
În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt 18 cetățeni din Pakistan, Sri Lanka, Nepal, Bangladesh și Afganistan, cu vârste cuprinse între 20 și 48 de ani, intrați legal în țara noastră.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.