Bebelus
Distribuie articolul:

Râmnicu Vâlcea: O femeie a născut în baia unui magazin şi a abandonat copilul într-un sac, în parcare

Un dosar a fost deschis de poliţiştii din Râmnicu Vâlcea după ce o femeie în vârstă de 39 de ani a născut într-o baie a unui magazin de bricolaj din municipiu şi a abandonat copilul într-un sac, în parcare.

Poliţiştii au fost sesizaţi de un bărbat că, într-un grup sanitar dintr-un spațiu comercial din municipiu, este o cantitate însemnată de sânge, atât pe podea, cât și pe pereți.

Oamenii legii au găsit copilul într-un sac, în parcarea magazinului, şi ulterior au identificat-o şi pe mamă.

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că cele sesizate se confirmă.

Din primele verificări efectuate, a fost identificat, într-un sac, în parcare, un copil nou-născut, care prezenta semne vitale.

Acesta a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Totodată, în urma desfășurării cu operativitate a investigațiilor, polițiștii au reușit la scurt timp după sesizare, identificarea mamei nou-născutului care ar fi abandonat copilul, fiind vorba despre o femeie, din județul Vâlcea.

În cauză, polițiștii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, efectuează cercetări, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămarea nou-născutului, urmând să stabilească cu exactitate împrejurările de fapt ale cauzei”, transmite IPJ Vâlcea.

Sursa reporter24.info

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns