1684309985113 19135 S4
Distribuie articolul:

71 de cetăţeni străini opriţi la graniţa cu Ungaria. Unii ascunşi în TIR-uri ori portbagajele unor autoturisme transportate, alţii depistaţi la frontiera verde

Poliţiştii de frontieră din cadrul punctelor de trecere a frontierei Nădlac II şi Vărșand, împreună cu cei din cadrul Sectorului Poliției de frontieră Borș au depistat, în total, 71 de cetăţeni din Bangladesh, Sri Lanka ,Pakistan, Palestina, Egipt și India care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.  Dintre aceştia, 65 au fost depistaţi ascunşi în mijloace de transport, iar alţi 6 au fost observaţi deplasându-se pe jos, la 200 de metri de linia de frontieră, spre teritoriul statului vecin.

În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, doi cetățeni turci, aflați la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în Turcia. Șoferii transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, mobilă și gresie pentru societăți comerciale din Germania și Polonia.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunşi în compartimentele destinate transportului de marfă, printre bunurile transportate, 57 de cetăţeni străini, doar într-unul dintre mijloacele de transport fiind descoperite 55 de persoane.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, Egipt, Pakistan și Palestina, majoritatea intrați legal în țara noastră.

Și poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vărșand au efectuat controlul amănunțit asupra unui ansamblu rutier condus de un cetățean român, care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, autoturisme pe ruta România-Germania.

În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au descoperit, în portbagajele autoturismelor transportate, opt cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, colegii noștri au stabilit faptul că sunt 6 cetățeni din Bangladesh și 2 cetățeni din Sri Lanka.

De asemenea, polițiștii de frontieră din cadrul  Sectorului Poliției de Frontieră Borș, județul Bihor,  pe timpul efectuării misiunilor specifice au depistat și reținut la aproximativ de 200 m de linia de frontieră, șase cetățeni străini. Deoarece aceștia nu își justificau prezenţa în zonă, colegii noştri au transportat persoanele la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, au stabilit că sunt cetăţeni din India și Pakistan, ce intenționau să ajungă în mod fraudulos în state din vestul Europei.

În toate cazurile, colegii noștri efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, respectiv pe jos, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

1684309987168-19130-S4 1684309984376-19136-S4

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns