Țigări în valoare de peste 2,2 milioane de euro descoperite la Arad
Polițiștii de frontieră arădeni au descoperit și ridicat în vederea confiscării, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 845.000 de pachete cu ţigări în valoare de peste 2,2 milioane de euro.
În data de 06 iunie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Turnu au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de contrabandă, în zona de competență, iar în jurul orei 02.00, colegii noştri au oprit pentru control, pe comunicație Pecica – Arad, un autocamion cu semiremorcă, condus de un cetățean român, în vârstă de 48 de ani.
La controlul efectuat, colegii noştri au descoperit, în cala automarfarului, mai multe baxuri de țigări. Mijlocul de transport și șoferul au fost conduși la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Turnu pentru verificări.
La inventarierea bunurilor a reieşit faptul că în colete erau ţigarete, fiind stabilită cantitatea de 845.000 de pachete cu țigări, în valoare de peste 2.200.000 de euro, bunuri ce au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.