Mai multe persoane din conducerea Termoficare Brașov, trimise în judecată de către DNA
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților:
MARIN IONUȚ MIRCEA, la data faptelor și în prezent director al Serviciului Public Local de Termoficare Brașov (S.P.L.T. Brașov), în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
– luare de mită, în formă continuată (două fapte),
– trafic de influență,
– cumpărare de influență,
– conducerea unui vehicul fără permis de conducere,
CORBOȘ GHEORGHE, la data faptelor și în prezent director adjunct al Serviciului Public Local de Termoficare Brașov, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
Și sub control judiciar, a inculpatei MESAROȘ MIHAELA-ELENA, la data faptei și în prezent șef al Serviciului Administrativ din cadrul Serviciului Public Local de Termoficare Brașov, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
1. În perioada iunie – noiembrie 2022, inculpații Marin Ionuț Mircea și Corboș Gheorghe, în calitate de șefi ai Serviciului Public Local de Termoficare Brașov, ar fi dispus și coordonat derularea formală a mai multor proceduri de achiziție directă, publicate în SEAP, prin care ar fi favorizat câștigarea mai multor contracte de lucrări și servicii (ex. întreținere terase acoperiș, mentenanță/reparații instalații electrice, etc.) de către trei societăți comerciale.
Referitor la atribuirea unuia dintre contracte – „Lucrări revizii centrale termice, puncte termice”, inculpata Mesaroș Mihaela-Elena, având cunoștință despre înțelegerea frauduloasă dintre inculpații Marin Ionuț Mircea și Corboș Gheorghe și administratorul celor trei societăți comerciale, i-ar fi ajutat pe aceștia prin redactarea unei adrese în numele firmei respective ce conținea o ofertă întocmită pentru a fi luată în considerare în procedura de atribuire a contractului respectiv.
Prin demersurile arătate mai sus, ar fi fost cauzat un prejudiciu bugetului Serviciului Public Local de Termoficare Brașov în sumă de 1.912.025 lei, concomitent cu asigurarea unui folos necuvenit în același cuantum pentru administratorul societăților beneficiare ale contractelor.
În contextul menționat mai sus, inculpații Marin Ionuț Mircea și Corboș Gheorghe i-ar fi furnizat aceluiași om de afaceri, informații confidențiale referitoare la procedurile de achiziție directă ce urmau a se desfășura (informații vizând tipul lucrării, valoarea, locația), în scopul atribuirii nelegale a contractelor către cele trei societăți comerciale pe care acesta le administra.
Pentru „ajutorul” oferit în condițiile de mai sus, inculpatul Marin Ionuț Mircea ar fi pretins și primit de la omul de afaceri foloase necuvenite, în valoare totală de 69.785 euro.
2. În perioada iunie – august 2022, inculpatul Marin Ionuț Mircea, ar fi pretins și primit de la reprezentanții unei alte societăți comerciale mai multe foloase necuvenite (evaluate la 39.492 euro și 93.862 lei)în legătură cu derularea unui contract încheiat între S.P.L.T. Brașov și respectiva societate comercială, al cărui termen a fost prelungit la începutul anului 2023 până în data de 30.04.2023 și a cărui valoare a fost stabilită la suma de 7.899.160 lei.
3. La data de 01 iulie 2022, inculpatul Marin Ionuț Mircea, i-ar fi promis unei persoane că va interveni pe lângă președintele clubului de fotbal FC Brașov pentru a-l primi în echipa clubului pe fiul acestuia, solicitându-i în contrapartidă ca acesta să intervină pe lângă un funcționar din cadrul Direcției Regionale Vamale Brașov, pentru a urgenta eliberarea codului EORI (numărul de înregistrare și identificare a operatorilor economici), necesar pentru primirea de către inculpat a unui colet expediat din Statele Unite ale Americii.
4. În data de 21 iulie 2022, inculpatul Marin Ionuț Mircea, deși avea dreptul de conducere suspendat, ar fi fost surprins conducând un autoturism pe drumurile publice.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii în vederea recuperării prejudiciului în valoare totală de 1.912.024,77 lei.
Totodată, au mai fost dispuse și măsuri asigurătorii în vederea confiscării în valoare de 95.285 de euro și 93.862 lei. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Anterior, în cauză au fost încheiate opt acorduri de recunoaștere a vinovăției (patru societăți comerciale, beneficiare ale contractelor, și administratorii lor) fiind stabilite pedepse cuprinse între 60.000 lei amendă și 3 (trei) ani închisoare cu suspendare și interzicerea unor drepturi.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.