Ursul Brun Ursus Arctos 5241
Distribuie articolul:

MMAP: „Dincolo de conservarea speciei de urs brun, de protejare a biodiversităţii, eu cred că trebuie să ne gândim şi la oameni”

Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor pentru aprobarea nivelului de intervenție și de prevenție în cazul speciei urs brun (Ursus arctos), în interesul sănătății și securității populației și în scopul prevenirii unor daune importante a fost publicat în Monitorul Oficial, miercuri seară.

Ordinul stabilește, pentru specia urs brun, numărul maxim de derogări aplicabile la nivel național, reglementează nivelul de intervenție și de prevenție, precum și condițiile de implementare a derogărilor de la statutul de specii strict protejate, stabilit prin legislația națională de mediu în vigoare (cu condiția să nu existe o alternativă acceptabilă) iar măsurile derogatorii să nu fie în detrimentul menținerii populațiilor speciilor menționate într-o stare de conservare favorabilă în arealul lor natural.

Situațiile în care se aplică prevederile acestui ordin de ministru sunt: prevenirea producerii unor daune importante, în special asupra culturilor agricole, a animalelor domestice și pentru prevenirea producerii unor daune importante asupra altor bunuri, precum și în interesul sănătății și securității publice.

Măsurile reglementate în vederea soluționării situațiilor descrise mai sus vizează capturarea, deținerea și transportul în scopul relocării al exemplarelor de urs brun, precum și recoltarea acestora, în oricare din stadiile ciclului lor biologic.

„Ordinul stabilește pentru specia urs brun numărul maxim de derogări aplicabile la nivel național, reglementează nivelul de intervenție și de prevenție, precum și condițiile de implementare a derogărilor de la statutul de specii strict protejate, ceea ce s-a stabilit în urma a numeroase consultări cu părțile interesate și cu avizul Academiei Române. Conform Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor are obligația să emită anual cote de intervenție și cote de prevenție. Acest proiect de ordin a fost elaborat având în vedere prevederile Directivei Consiliului 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a faunei și florei sălbatice (Directiva Habitate). În concordanță cu prevederile art. 16 al Directivei, țările pot face anumite derogări de la prevederile menționate mai sus în anumite condiții speciale.

Însă, așa cum am mai spus, dincolo de conservarea speciei de urs brun, de protejare a biodiversităţii, eu cred că trebuie să ne gândim şi la oameni”, a declarat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet.

Numărul maxim de derogări aplicabile la nivel național în cazul speciei urs brun (Ursus arctos) este de 220 de exemplare, din care nivel de prevenție — 140 de exemplare, nivel de intervenție — 80 de exemplare.

Nivelul de prevenție reprezintă numărul de exemplare din specia urs brun, în oricare dintre stadiile ciclului biologic, care pot fi recoltate în scopul prevenirii pagubelor și atacurilor asupra populației umane pe care aceste exemplare le pot produce.

Nivelul de intervenție reprezintă numărul de exemplare din specia urs brun, în oricare dintre stadiile ciclului biologic, care pot fi recoltate în cazurile în care prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 197/2022, nu pot fi aplicate.

„Dincolo de acest ordin, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor derulează proiectul «Implementarea planului național de acțiune pentru conservarea populației de urs brun din România». Obiectivele acestui proiect, prin care sunt implementate activitățile din Planul național de acțiune pentru conservarea populației de urs brun din România, sunt, printre altele, determinarea mărimii populației și stabilirea numărului de indivizi la nivel național, regional și local, realizate prin studii genetice; reducerea conflictelor om-urs prin achiziționarea și instalarea unor sisteme de protecție a animalelor domestice, a culturilor agricole și a bunurilor materiale.

România își propune asigurarea unui management adaptiv zonal pentru speciile de carnivore mari, în vederea realizării coexistenței om-urs, precum și reducerea numărului de conflicte”, a mai subliniat ministrul Mircea Fechet.

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns