În căutarea imperfecțiunii: Povestea lui Lucky, un cățeluș metis care a fost adoptat
Într-o zi de Februarie din anul 2022, într-un oraș mare și frumos, trăiește o persoană pe nume Maria, iubitoare de animale, dar nu avea niciun câine. Ea locuiește într-un apartament, cu băieții ei, împreună cu un pisoi adoptat cu aproape 5 ani în urmă. Desi iubește și căinii, și a avut în trecut câini și de rasă și metiși, nu se putea decide ce fel de câine să adopte.
Într-o zi, pe când discuta cu o cunoștință despre animalele de companie, i s-a sugerat să adopte un cățel de la doamna Tirlea Claudia Mihaela, în prezent președintele asociației de protecție a animalelor Happy Tails Timișoara.
A sunat-o pe doamna Claudia, gândindu-se că, după ce a văzut un mini-clip cu Lucky, ar vrea să îl adopte, mai ales că era micuț, avea doar două luni de viață, și se putea acomoda foarte ușor și cu noua stăpână, dar și cu pisica ei și cu noua căsuță.
Maria a adoptat cățelul pe data de 4 Februarie 2022, și l-a numit Lucky (noroc). Lucky e un metis, cu o personalitate plină de energie și veselie. Cu timpul, Maria și Lucky au dezvoltat o legătură puternică. Lucky e un câine inteligent și loial, mereu alături de Maria, indiferent de situație. În fiecare dimineață, o trezește cu sărituri de bucurie, făcând-o să zâmbească chiar și în cele mai întunecate zile.
Lucky a fost un cățeluș abandonat de o persoană fară suflet, o persoană care efectiv a vrut să se descotorosească de el, și l-a aruncat peste gardul curții sale, iar în urma căzăturii cățelul a suferit și o operație la o lăbuță, gardul având peste 2 metri înălțime. Faptul că o vecină a alertat asociația de protecție a animalelor Happy Tails, i-a oferit o a doua șansă cățelușului, de a avea o familie protectoare și iubitoare.
Acesta a fost începutul recuperării lui Lucky, timp în care, după ce și-a revenit și a fost apt pentru a fi dat spre adopție, a intrat în scenariu și Maria, ce-i drept, chiar la momentul oportun.
Maria a aflat rapid de ce adopția un câine metis fusese alegerea perfectă. Lucky era sănătos și avea o personalitate unică, combinație a mai multor rase care l-a făcut un companion uimitor. El nu avea predispoziții genetice la probleme de sănătate specifice unei anumite rase, ceea ce însemna că era mai puțin predispus la probleme medicale costisitoare.
În plus, Lucky e un câine adaptabil. El e la fel de bucuros și acum, să se joace pe afară cu Maria sau cu pisicul prin casă. Lucky a învățat rapid trucuri și comenzi și e întotdeauna dispus să învețe lucruri noi. Când Maria avea o zi dificilă la muncă, Lucky era acolo să-i ofere confort și să o facă să se simtă iubită, având și el nevoie la rândul lui să fie iubit.
Pe măsură ce timpul trecea, Maria a înțeles cu adevărat cât de norocoasă fusese să-l găsească pe Lucky. În Lucky, ea găsise un prieten devotat, un însoțitor vesel și un protector loial, care niciodată n-o va trăda . Iar Lucky, la rândul lui, găsise un cămin iubitor în care să fie apreciat și îngrijit.
Decizia de a adopta un câine metis i-a adus Mariei nu doar un companion de neînlocuit, ci și o lecție importantă:
-frumusețea câinilor adoptați stă în diversitatea lor și în dragostea necondiționată pe care o au de oferit.
Maria și Lucky sunt fericiți și în ziua de azi, el având aproape doi ani de viață, este sănătos, și este iubit chiar dacă este un cățel metis, acest fapt reprezentând un exemplu perfect al legăturii minunate dintre om și animal.
Este important de menționat că și căinii metiși, pot fi niște companioni minunați și loiali. Decizia de a adopta un câine metis, ar trebui să se bazeze pe preferințele personale, nevoile individuale și capacitatea de a oferi un cămin iubitor și atenția cuvenită, unui animal de companie. Fiecare câine este unic, indiferent de originea sa, și poate aduce bucurie și satisfacție în viața proprietarului său.
În concluzie, Maria dorește să transmită următorul mesaj:
„Este important să reții că, în timp ce adopția unui cățel poate aduce multe sentimente pozitive, aceasta implică și responsabilități semnificative legate de îngrijirea și bunăstarea animalului. Este esențial să te asiguri că ești pregătit să acorzi cățelului toată atenția și dragostea de care are nevoie pe tot parcursul vieții sale.”
Echipa Actuale.ro sprijină cu tărie adopția câinilor metiși! Nu cumpăra un câine, adoptă!!
GALERIE FOTO
Lucky la 2 luni
Și Lucky la noua căsuță