Traficanţii de droguri, direct la închisoare fără drept de apel. După modelul Legii Anastasia, parlamentarii vor să introducă Legea 2 Mai prin care niciun traficant de stupefiante să nu mai scape fără executare.
Parlamentarii vor să introducă legea „2 mai” pentru ca traficanții de droguri să fie aspur pedepsiți. Nici șoferii care sunt prinși sub influența substanțelor psihoactive nu scapă mai ușor. Aceștia riscă să rămână pietoni un deceniu.
Legea „2 mai” pentru traficanții de droguri
România are peste 1 milion de consumatori de droguri şi mai bine de o mie de traficanţi în închisoare. Două treimi sunt recidivişti pentru că legea nu-i mai sperie.
De anul acesta, pedepsele pentru trafic de droguri ajung până la 25 de ani de închisoare. Un traficant care, însă, denunţă un altul poate obţine înjumătăţirea pedepsei dar un avocat bun îl poate ajuta să o reducă la minim. Ceea ce înseamnă, în multe cazuri, închisoare cu suspendare.
Este şi cazul unei femei care a scăpat ca prin urechile acului după ce a fost prinsă în timp ce dădea droguri de mare risc.
„S-a întâlnit cu mine, i-am dat două comprimate de metadonă, l-au prins pe el, i le-au luat şi mi-a dat telefon să îmi ceară să îl ajut din nou. La fond am primit o condamnare de 3 ani cu executare. Sentinţa finală a fost de 2 ani şi 4 luni cu suspendare. ” a povestit o traficantă.
Aceste sentinţe ar putea deveni istorie. Un proiect depus în Parlament propune doar pedepse cu executare pentru trafic de droguri. Dacă va fi aprobat se va numi Legea 2 Mai.
Totuşi, dacă această lege trece ar putea ajunge la închisoare şi cei care vând fără reţetă sau la negru medicamente cu efect psihoactiv. Legea introduce şi pedepse mai dure pentru şoferii care conduc băuţi sau drogaţi: suspendarea permisului timp de 10 ani
Sursa newsweek.ro