Lugoj – Dosar penal pentru un bărbat de 49 de ani, prins la volan băut
La data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 00:15, polițiștii lugojeni, au oprit pentru control pe strada 20 Decembrie 1989, din municipiul Lugoj, un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 49 de ani.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul alcooltest, a rezultat faptul că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.