Politia Locala.ayo6mstuxc 1 1000x600
Distribuie articolul:

Șeful Poliției locale a Capitalei, demis pentru lipsa de prevenție în defrișările și incendiile din IOR

Șeful Poliției locale a Capitalei, Daniel Răşică, a fost demis din funcţie. O dispoziţie pentru eliberarea din funcție a directorului general al Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti a fost semnată de primarul general, Nicuşor Dan, a precizat biroul de presă al primăriei.

Unul dintre motivele demiterii l-a constituit faptul că nu au fost prevenite defrişările şi incendierile din zona retrocedată a Parcului IOR, au precizat surse din cadrul administraţiei.

Daniel Răşică a fost numit la conducerea Poliţiei Locale în mandatul fostei administraţii, condusă de Gabriela Firea.

În timpul campaniei electorale, Nicuşor Dan, pe atunci candidat susţinut de PNL şi USR-PLUS la Primăria Capitalei, a prezentat în septembrie 2020 „caracatiţa” de la Primăria Capitalei prin care Bucureştiul era condus pe bază de cumetrie, numindu-l și pe Daniel Rășică.

Atunci, Nicușor Dan îi menționa pe Speranţa Cliseru, care era prefectul Capitalei când au avut loc protestele din 10 august 2018, pe șeful Poliției locale a Capitalei, Mihai Daniel Răşică, venit direct din Poliţia Locală Voluntari, sau pe Vica Nela Vrânceanu, sora mai mare a Gabrielei Firea, director executiv în Primăria Voluntari.

Comunitatea locală din sectorul 3 a solicitat în mai multe rânduri protejarea zonei retrocedate a parcului IOR unde s-a început o amplă campanie de defrișare și de otrăvire a arborilor. Ulterior, zona retrocedată a fost afectată de mai multe incendii.

Locuitorii din Sectorul 3 au demarat și mai multe acțiuni de protest cerând Primăriei Generale și celei de sector să protejeze parcul: Grupul de Inițiativă Civică IOR Titan solicită stoparea tăierilor în zona retrocedată a parcului

În mai, ei au organizat chiar un picnic în zona retrocedată: „E viață în IOR”. Comunitatea locală invită la picnic în zona retrocedată din IOR

Amenajarea Dâmboviței trebuie tratată cu prioritate, dar este încă în stadiu incipient.

Sursa green-report.ro

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns