Timiș – 20 de ghiozdane complet echipate, au ajuns astăzi și la micuții din Săcălaz
Și de această dată, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, cu sprijinul ATOP Timiș au oferit 20 de ghiozdane complet echipate copilașilor aflați în dificultate din localitatea Săcălaz, județul Timiș, astfel încât aceștia să se bucure de începerea noului an școlar.
Bucuria și recunoștința din ochii copiilor a fost răsplata polițiștilor, precum și garanția că prin acest gest am adus o rază de lumină în viețile acestora.
La această activitate, am avut onoarea de a-l avea printre polițiști și pe preotul paroh al Parohiei Ortodoxe Române Săcălaz, dovedind astfel că umanitatea, solidaritatea, compasiunea și responsabilitatea față de ceilalți sunt la cote înalte.
De asemenea, menționăm faptul că pe parcursul anului școlar, polițiștii timișeni vor continua să organizeze activități informativ-preventive în cadrul orelor de curs, cu implicarea profesorilor, părinților și a celorlalte instituții ale statului cu competențe în domeniu, în scopul reducerii violenței fizice și psihologice în rândul elevilor, prevenirii consumului de substanțe cu efect psihoactiv, victimizării din infracțiuni cibernetice sau din trafic de persoane, precum și pentru creșterea siguranței tuturor participanților la procesul educațional. Mult succes tuturor elevilor în noul an școlar!
GALERIE FOTO: