DIICOT: Inculpat reținut pentru trafic de droguri de risc. Cultură de canabis descoperită într-o comună din județul Timiș
La data de 19.09.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
În cauză s-a reținut că pe parcursul anului 2023, inculpatul a înființat și întreținut, într-o comună din județul Timiș, o cultură de canabis, în scopul comercializării,
Cu ocazia percheziției domiciliare au fost identificate și ridicate cantitatea de 5,7 kilograme inflorescențe de canabis, uscate, porționate și depozitate în recipiente din sticlă sau cutii, pregătite pentru comercializare și 8 plante de canabis în diferite stadii de dezvoltare având o greutate totală de 10 kilograme masă verde.
În cursul aceleași zilei, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara .
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.