Doliu Chefi La Cutite 93826700
Distribuie articolul:

Sir Bobby Charlton a murit la vârsta de 86 de ani. 

„Manchester United este în doliu, ca urmare a trecerii în nefiinţă a lui Sir Bobby Charlton, unul dintre cei mai importanţi şi cei mai iubiţi jucători din istoria clubului nostru.

Sir Bobby a fost un erou pentru milioane de oameni, nu doar din Manchester sau din Regatul Unit, ci oriunde se joacă fotbal în lume. A fost admirat atât pentru fair-play, pentru integritatea sa, cât şi pentru calităţile incontestabile ca fotbalist. Sir Bobby va fi mereu ţinut minut ca un gigant al acestui sport.

Sir Bobby a venit din academia lui Manchester United şi a jucat 758 de partide pentru echipă, înscriind 249 goluri în 17 ani ca jucător al lui Manchester United. A câştigat Cupa Campionilor Europeni, trei titluri de campion şi Cupa Angliei. Pentru naţionala Angliei, a jucat de 106 ori şi a înscris 49 de goluri.  A dus echipa naţională spre titlul mondial din 1966.

Ca urmare a retragerii sale din fotbal, Sir Bobby a continuat să lucreze pentru club, ca director, timp de 39 de ani.

Caracterul său şi munca pe care a depus-o vor rămâne mereu în istoria lui Manchester United şi a fotbalului englez. Moştenirea sa va trăi în continuare prin munca fundaţiei Sir Bobby Charlton”, transmite Manchester United pe site-ul oficial.

Sursa dcnews.ro

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns