8528513accidentmasinidepolitiesantanacolaj

Două autospeciale de Poliție au fost implicate într-un accident rutier, sâmbătă, înainte de miezul nopții, la Sântana, pe drumul județean 792 C.

Inspectoratul de Poliție Județean Arad a transmis că cele două autospeciale de Poliție se aflau în urmărirea unui autoturism. Patru polițiști au ajuns la Urgențe.

În seara zilei de 28 octombrie a.c., în jurul orei 23:00, în cadrul unei acțiuni desfășurate pe raza orașului Pâncota, un echipaj de poliție a pornit în urmărirea unui autoturism. Autoturismul urmărit și-a continuat deplasarea, iar în orașul Sântana, autospeciala de poliție, aflată în urmărire, a intrat în coliziune cu o altă autospecială. 4 polițiști au fost transportați la spital în vederea evaluării stării lor și acordarea de îngrijiri medicale. A fost informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș, urmând a fi continuate cercetările pentru vătămare corporală din culpă. Concomitent, comanda IPJ a declanșat o cercetare internă, pentru clarificarea stării de fapt, modalitatea de intervenție a polițiștilor și luarea măsurilor care se impun”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Arad.

Autoturismul urmărit de polițiști nu a fost prins, conform informațiilor noastre, însă oamenii legii au reușit identificarea șoferului fugar.

Conform primelor informații de la fața locului, în urma evenimentului rutier ar fi rezultat trei victime. Se pare că cele două mașini ale poliției se aflau într-o acțiune de urmărire. Într-o intersecție, însă, în împrejurări necunoscute momentan, un Duster și un Logan ale Inspectoratului de Poliție Județean Arad au intrat în coliziune.

I-am solicitat un punct de vedere lui Tiberiu Popovici, șefului de post al Poliției Orașului Sântana, prezent la fața locului, însă această ne-a îndrumat spre purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, transmițând că „Avem alte activități acum”.

Sursa aradon.ro