Este anchetă de proporții în Satu Mare după ce un judecător a distrus un dosar DIICOT! Trei traficanți de cocaină din Oradea, printre care și fiul unui fost prefect au scăpat ca prin minune de procesul penal.
Ioan Codrieanu, Sandu Marius Dume și Lorin Ungur, fiul fostului prefect PUNR din anii 90, și Ionel Ungur au fost trimiși în judecată în urmă cu un an pentru trafic și deținere de droguri de mare risc în formă continuată.
Chiar dacă procesul a început inițial în Camera Preliminară a Tribunalului Bihor, cazul a fost transferat la Satu Mare, unde instanța a constatat nulitatea ordonanțelor prin care s-au autorizat filaje, interceptări şi chiar percheziţii soldate cu confiscări de droguri.
Motivul a fost unul simplu. Judecătorul Ovidiu Galea, fost ofițer de Securitate deconspirat de CNSAS ca turnător şi client în două dosare ratate ale DNA Oradea a fost incompatibil. La finalul anchetei, când a fost chemat să judece și propunerea de arestare preventivă a lui Ungur, acesta și-a amintit că i-a fost vecin timp de 5 ani și că au avut dispute. Ca atare, bărbatul a făcut cerere de abținere, pe motiv că nu ar putea fi imparțial. Iar cererea i-a fost admisă.
După refuzul lui Galea și după ce statul a plătit luni de zile de acţiuni ale unor investigatori sub acoperire, urmăriri şi supravegheri, cei trei traficanţi de cocaină au scăpat de acuzaţii.
Sursa 60m.ro