Banatul Montan Targul National Turism Romaniei Caras Severin 18869125
Distribuie articolul:

Romexpo organizează în perioada 9-12 noiembrie, în parteneriat cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism, Târgul de Turism al României.

Evenimentul are loc în pavilionul B2 al Centrului Expoziţional Romexpo, la târg fiind prezenţi reprezentanţi din mai multe țării. La deschiderea oficială a Târgului de Turism al României, ediția de toamnă (9-12 noiembrie 2023), standul județului Caraș-Severin a impresionat vizitatorii, dar și reprezentanții Ministerului Antreprenoriatului și Turismului. Toți cei care au vizitat standul s-au delectat cu preparate tradiționale specifice zonei, preparatele fiind servite de Chef Marian Popovici, alături de frumoasele cărășene în straie populare. De asemenea, vizitatorii au făcut cunoștință cu folclorul cărășan prin intermediul dansurilor și cântecelor populare din Banatul Montan interpretate de Orchestra Profesionistă „Virtuozii Semenicului” și soliștii vocali Ramona Vița, Maria Morman și Adi Jurcă și de dansatorii Ansamblului „Junii Gugulani” Caransebeș, coregraf Adrian Jurchescu. Costumele populare tradiționale, aflate în patrimoniul Casei de Cultură „George Motoia Craiu” din Oravița, au fost și ele promovate.

Banatul, provincie istorică plină de tradiții și obiceiuri românești autentice, este și rămâne una dintre cele mai interesante zone folclorice ale României. Lucian Blaga spunea… „Nici una din provinciile româneşti nu are o cultură etnografică populară atât de diferenţiată ca Banatul.(…) Cultura Banatului e neapărat o cultură etnografică, anonimă, populară. Ţăranul de aici are un cuvânt prea cunoscut ca să-l mai amintim, fiind de o extraordinară mândrie locală (…) şi are, totuşi, dreptate să se socotească, într-o anumită privinţă … «fruncea»”.

„Este o tradiție pentru Consiliul Județean Caraș-Severin să participe la acest eveniment, deoarece am devenit unul dintre cei mai apreciați expozanți datorită atracțiilor turistice din județul nostru care sunt la mare căutare și datorită faptului că Banatul Montan a fost declarat destinația turistică a anului 2021. Noutatea participării din acest an o reprezintă, dincolo de promovarea tradițiilor care definesc Banatul de Munte, turul virtual care va permite vizitatorilor standului să „ajungă”, cu ajutorul ochelarilor de realitate virtuală, în principalele locații turistice din Județul Caraș-Severin”, a declarat Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

Am adus la Târgul de Turism al României frumusețile județului Caraș-Severin, dintre care amintim Băile Herculane, o stațiune cu o istorie foarte veche. Termele Herculi au fost construite de romani în anul 102, în cinstea lui Hercule. Masivul Muntele Mic este o grupare muntoasă a Munților Retezat-Godeanu și este localizat între Munții Țarcu, Munții Godeanu și Munții Retezat. Muntele Mic are acces la 6 pârtii deschise, cu grad de dificultate diferit: Borlova 1, Borlova 2, Valsanu, Nordică, Isai, Felix.  Stațiunea turistică Semenic este situată în munții cu același nume și este unul dintre puținele locuri din țară în care zăpada persistă aproximativ 6 luni pe an. Cascada Bigăr a fost numită cea mai spectaculoasă cascadă din lume de către The World Geography în 2013, iar fotografia acesteia a făcut înconjurul lumii datorită irizației albastre a apei. Cazanele Dunării în Defileul Dunării sunt o atracție turistică foarte aproape de locul unde fluviul intră pe teritoriul României, Dunărea îngustându-se foarte mult. Lacul Ochiul Beiului, situat în Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, este un lac de un albastru cristalin intens.

Legenda spune că un bărbat obișnuia să iasă la vânatoare în zona unde acum găsim lacul, iar într-o zi s-ar fi îndrăgostit de fata unui valah, care era în zonă cu oile la păscut. Tatăl băiatului a pus slugile să omoare fata, iar tânărul a vărsat lacrimi când a văzut-o, iar apoi s-a sinucis. În acel loc s-ar fi format lacul albastru, asemănător ochilor și sufletului lui. Tunelul dragostei, există și în România, format pe calea ferată între Obreja si Glimboca. Peștera Lacul Dracului are o adâncime de 12 m și se întinde pe o suprafață de 700 metri pătrați, fiind cel mai întins lac carstic din România. Parcul cu Mori de apă, Valea Rudăriei este o zonă aflată la baza munților Almajului, în localitatea Eftimie Murgu și adăpostește cel mai mare complex mulinologic, complex de mori de apă, din sud-estul Europei. Muzeul Locomotivelor cu abur din Reșita  este unic în țară, fiind amplasat în aer liber, având expuse 16 tipuri de locomotive care au fost fabricate de-a lungul timpului în uzinele orașului.

Acestea sunt doar câteva dintre numeroasele obiective turistice care pot fi descoperite în județul Caraș-Severin și sunt un motiv în plus pentru a evidenția destinațiile care recomandă această zonă în rândul amatorilor de turism.

Vă așteptăm la Târgul de turism, vă așteptăm în Caraș-Severin pentru experiențe de neuitat!

Sursa 60m.ro

 

 

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns