Echipele Albaniei şi Danemarcei s-au calificat, vineri seara, la EURO 2024 la fotbal, după rezultatele obţinute în penultimele lor meciuri din această campanie.
Albania a remizat cu Republica Moldova, 1-1, în deplasare. Oaspeţii au deschis scorul prin Sokol Cikalleshi (25), din penalty, dar moldovenii au egalat pe final, prin Vladislav Baboglo (87), după un corner executat de Vadim Raţă. Echipa antrenată de Serghei Cleşcenco păstrează şanse de calificare, după ce Polonia a fost ţinută în şah de Cehia, 1-1. Polonia a ieşit din cursa pentru locul secund, terminând meciurile.
Cehia – Moldova, de luni, se va disputa cu calificarea pe masă. Portarul Dorian Răilean (Chindia) şi mijlocaşul Vadim Raţă (FC Voluntari), avertizat cu un cartonaş galben (min. 11), au fost integralişti la moldoveni. Atacantul Maxim Cojocaru (Chindia) a intrat la pauză, atacantul Vitalie Damaşcan (Sepsi OSK Sfântu Gheorghe) a fost introdus în min. 69, iar mijlocaşul Serafim Cojocari (Unirea Slobozia) a jucat din min. 76. Mijlocaşul Victor Bogaciuc (Chindia) a rămas pe banca de rezerve.
Danemarca a trecut de Slovenia cu 2-1, prin golurile marcate de Joakim Maehle (26) şi Thomas Delaney (54), respectiv Erik Janza (30). Slovenia se va bate pentru calificare cu Kazahstanul, luni, pe teren propriu, având prima şansă de a merge la turneul final din Germania.
Italia a învins Macedonia de Nord cu 5-2 şi rămâne în cursa pentru EURO 2024. Squadra Azzurra, campioana en titre, mai are nevoie de un punct în meciul cu Ucraina pentru a se califica. Au obţinut calificarea până acum la EURO 2024, care va avea loc în Germania (echipă calificată din oficiu), următoarele formaţii: Spania, Scoţia, Franţa, Anglia, Austria, Belgia, Turcia, Ungaria, Portugalia, Slovacia, Albania şi Danemarca.
Rezultatele de vineri:
Grupa C
Anglia – Malta 2-0 Au marcat: Enrico Pepe (autogol) 8, Harry Kane 75.
Italia – Macedonia de Nord 5-2 Au marcat: Matteo Darmian 17, Federico Chiesa 41, 45+2, Giacomo Raspadori 81, Stephan El Shaarawy 90+3, respectiv Jani Atanasov 52, 74. Jorginho (Italia) a ratat un penalty în min. 40 (a apărat Stole Dimitrievski).
Clasament loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Anglia 7 6 1 0 21-3 19
2 Italia 7 4 1 2 16-9 13
3 Ucraina 7 4 1 2 11-8 13
4 Macedonia de Nord 7 2 1 4 9-19 7
5 Malta 8 0 0 8 2-20 0
Grupa E
Republica Moldova – Albania 1-1 Au marcat: Vladislav Baboglo 87, respectiv Sokol Cikalleshi 25 – penalty.
Polonia – Cehia 1-1 Au marcat: Jakub Piotrowski 38, respectiv Tomas Soucek 49.
Clasament loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Albania 7 4 2 1 12-4 14
2 Cehia 7 3 3 1 9-6 12
3 Polonia 8 3 2 3 10-10 11
4 Moldova 7 2 4 1 7-7 10
5 Feroe 7 0 1 6 2-13 1
Grupa H
Kazahstan – San Marino 3-1 Au marcat: Islam Cesnokov 19, 51, Abat Aimbetov 90+2 – penalty, respectiv Simone Franciosi 60.
Finlanda – Irlanda de Nord 4-0 Au marcat: Joel Pohjanpalo 42 – penalty, Daniel Hakans 48, Teemu Pukki 74, Robin Lod 88
Danemarca – Slovenia 2-1 Au marcat: Joakim Maehle 26, Thomas Delaney 54, respectiv Erik Janza 30.
Clasament loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Danemarca 9 7 1 1 19-8 22
2 Slovenia 9 6 1 2 18-8 19
3 Kazahstan 9 6 0 3 15-10 18
4 Finlanda 9 5 0 4 16-9 15
5 Irlanda de Nord 9 2 0 7 7-13 6
6 San Marino 9 0 0 9 2-29 0
Legendă: M – meciuri, V – victorii, E – egaluri, Î – înfrângeri, GM – goluri marcate, GP – goluri primite, P – puncte Primele două clasate din fiecare grupă se califică la turneul final al EURO 2024, care va avea loc în Germania.
Sursa dcnews.ro