Simion Hancescu Fsli
Distribuie articolul:

Liderul sindical Simion Hăncescu: Salariile din Educaţie vor creşte. Ar trebui să obţinem o mărire de cel puţin 20% anul viitor, dacă e să ne gândim la grila pe care noi am propus-o

Salariile din Educaţie vor creşte de anul viitor, dar procentul urmează să fie stabilit în urma negocierilor purtate cu partea guvernamentală, Dacă e să ne gândim la grila per total, cea pe care noi am propus-o, ar trebui să obţinem o mărire de cel puţin 20% anul viitor, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu.

Reprezentanţii sindicatelor din învăţământ au avut, vineri, la Palatul Victoria, o întâlnire cu premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Educaţiei, Ligia Deca. Alături de liderul FSLI, a fost prezent şi Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”.

Discuțiile au vizat majorările salariale ale personalului din învățământ care trebuie aplicate de la 1 ianuarie 2024, potrivit OUG 57/2023 date de executiv în urma grevei generale fără precedent din educație, din mai-iunie 2023.

“Salariul profesorului debutant să fie la 1 ianuarie 2024 echivalentul salariului mediu brut pe economie, ce am negociat în vară. Dacă rezultatele nu sunt conforme cu interesele colegilor, vom declanșa proteste“, a declarat Marius Nistor.

“Deci să urmează să mai facă nişte calcule. Noi ştim că avem de atins un ţel. Deci, dacă e să ne gândim la grila per total, cea pe care noi am propus-o, ar trebui să obţinem o mărire de cel puţin 20% anul viitor. (…) Se vor găsi bani şi pentru profesori, pentru salariaţii din învăţământ. Ca să fie lucrurile foarte clare, nu ne permitem să lansăm acum procente pentru că s-ar putea să-i derutăm pe oameni şi nu e bine”, a declarat Simion Hăncescu, fiind întrebat dacă salariile profesorilor vor creşte de la 1 ianuarie 2024.

El a explicat că procentul pe care l-a avansat poate reprezenta 50% din diferenţa de majorare promisă, întrebat dacă sindicaliştii vor accepta un procent mai mic.

“N-are nicio legătură una cu alta. Păi, foarte simplu, 50% din diferenţă poate să însemne 20% mărire, de exemplu. Deocamdată nu este grila tranşată la nivel de lege a salarizării”, a afirmat Hăncescu.

Liderul Federaţiei “Spiru Haret”, Marius Nistor, a precizat că majorarea salarială avută în vedere trebuie să ia în calcul toate categoriile de personal din învăţământ.

“Deci, când vorbim de o majorare salarială, vorbim de toate categoriile de personal. Adică vorbim şi de director, vorbim şi de personal de execuţie şi de personal nedidactic. Deci, în termenii aceştia trebuie să discutăm. Trebuie să crească salariile tuturor angajaţilor din învăţământ şi din învăţământul preuniversitar şi universitar”, a afirmat Nistor.

Informații de context despre creșterea salariilor din Educație

Întâlnirea de ieri, 24 noiembrie 2023, de la Guvern a avut loc în contextul în care legea salarizării bugetarilor nu va fi gata la 1 ianuarie, potrivit declarațiilor premierului. Marcel Ciolacu afirmat în urmă cu o zi, într-un interviu la Europa FM, că legea salarizării s-ar putea realiza abia în anul 2025, și că până la legea salarizării să acoperim cât mai mult din acest 50%.

Premierul Marcel Ciolacu le-a promis profesorilor public, când a preluat rotativa: “Ca premier, voi livra la milimetru ce am promis. Acest guvern va face dreptate dascălilor. Este nevoie de criterii de performanță”, spunea atunci.

La rândul său, Ligia Deca, după discuțiile de la Guvern din octombrie, cu sindicatele din Educație a spus că “voi face tot ceea ce ține de mine pentru ca angajamentele privind creșterea salariilor“.

Sursa edupedu.ro

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns