Polițiștii locali din Timișoara au ținut un moment de reculegere în memoria colegului de la Pitești, decedat ca urmare a unei agresiuni
Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara au ținut astăzi, la ora 12.00, un moment de reculegere în memoria polițistului local din cadrul Poliției Locale Pitești, care a decedat ca urmare a agresiunii unui tânăr, incidentul având loc la începutul lunii noiembrie.
Din păcate, colegul nostru de la Pitești care a intrat în coma, a pierdut lupta cu viața, trecând în neființă.
Astăzi a avut loc slujba de înmormântare, polițiștii locali din toata țară, inclusiv din Timișoara, fiindu-i alături.
Acest caz arată, încă o dată, că meseria de polițist local este una care presupune riscuri și merită respectul cuvenit.
Dumnezeu sa te ierte și să te odihnească în pace, drag coleg!
Echipa Actuale.ro transmite familiei sincere Condoleanțe!
GALERIE FOTO: