335490385 1213689449289726 159593402081784026 N 696x522 (1)
Distribuie articolul:

Un șofer prins că a călcat prea mult pedala de accelerație, ajungând la o viteză uriașă, a fost protagonistul unei urmăriri desprinse parcă din filmele de acțiune.

Poliţiştii din Olt au urmărit un şofer în vârstă de 20 de ani care circula cu 227 km/h pe Drumul Expres 12.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt au anunţat că poliţiştii Serviciului Rutier Olt, care desfăşurau activităţi pe Drumul Expres 12, în apropierea localităţii Bîrza, au depistat vineri, la ora 01.30, autoturism ce circula cu viteza de 227 de km/h.

S-a întâmplat pe un sector de drum cu limita maximă de viteză de 120 de km/h.

Șoferul nu ar fi oprit, când oamenii legii ar fi încercat sa-l tragă pe dreapta. Așa a pornit „aventura” conducătorului auto, cu polițiștii pe urmele sale.

„Deşi poliţiştii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, conducătorul auto nu s-a supus măsurii, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea autoturismului în cauză. În cadrul activităţilor de urmărire, întrucât conducătorul auto nu s-a supus somaţiilor, poliţiştii au executat trei focuri de avertisment, cu armamentul din dotare. La scurt timp, autoturismul a fost depistat pe un câmp din afara localităţii Bîrza, iar la volanul acestuia a fost identificat un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din comuna Mărunţei, judeţul Olt, care a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât şi cu aparatul drugtest, rezultatele fiind negative”, au anunțat poliţiştii.

În timpul urmăririi, tânărul șofer a acroşat mai multe balize direcţionale amplasate pe Drumul Expres 12. Din fericire, nu au fost persoane rănite. Au existat, în schimb, pagube materiale.

Șoferul teribilist a fost sancționat. Mai exact, conducătorul auto a fost amendat cu 5.220 de lei, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 270 de zile, potrivit aceleiași surse.

Sursa national.ro

 

Distribuie articolul: