Whatsapp Image 2024 01 15 At 20.08.44 (1)
Distribuie articolul:

Diana Ion – o enciclopedie a versului şi melosului românesc

Diana Ion dar şi colaborarea ei de succes alături de compozitorul George Dragomir, absolvent al Universitaţii Transilvania, licenţiat al Facultăţii de Muzică Braşov 2017.

Diana Ion – o enciclopedie a versului şi melosului românesc

2018, un an încărcat pentru Diana Ion, an în care apare şi cartea „La capăt de infinit”, poezii hoinare, în memoria tatălui ei. Cartea prezintă poezii şi texte şi este scoasă sub egida Editurii Societăţii Scriitorilor Români Bucureşti.

„Uneori, timpul pare că se oprește, lăsând să cadă peste noi petale de cuvinte… Vin spre noi ca într-un joc de fluturi amețiți de lumină. Spre Diana Ion, autoarea acestui volum de versuri, poetă fină și inspirată, cuvintele vin amețite de bogăția și frumusețea sufletului ei, născut sub zodia poeziei. Cuvintele așternute în versurile ei mustesc de dor către o iubire perfectă, iluzorie, neciobită, greu de atins, după care alergăm, de fapt, fiecare, o viață, apoi încă una, și încă una, și tot așa până la infinit… Unde e-nceputul?! Unde e sfârșitul?! Când și când răzbat din versurile ei o lacrimă, un surâs, un val de mare, un strop de soare, o așteptare (a ceva ce aproape știi sigur că nu va veni, dar totuși aștepți), o umbră, o frământare… Poeziile Dianei Ion sunt de o muzicalitate și de o sensibilitate nepereche. Ele trădează un suflet etern îndrăgostit, de copil matur, încăpățânat, care știe că nu poate renunța la vis. În fiecare petală de cuvânt e un strigat, un ciob de iubire, un ciob de trădare, unul de iertare, altul de disperare… Sentimentele sunt adânci și puternice. Stilul este unic și de neconfundat, ceea ce mă face să afirm, fără teama de a greși, că ne aflăm în fața unei poete cu har. Citind poeziile Dianei Ion te simți ca într-o sferă de lumină, în care ai vrea să rămâi pentru totdeauna. Este lumea pe care ți-o oferă, cu dărnicie, talentul de necontestat al poetei Diana Ion. Este lumea de LA CAPĂT DE INFINIT… „ semnează în cartea de versuri a Dianei Ion nimeni alta decât artista VIORELA FILIP.

George Dragomir este un compozitor român remarcabil care a transformat poezia în muzică prin compozițiile sale. Prin muzica sa, Dragomir a reușit să ofere o interpretare nouă și emoționantă a acestor poezii semnate de către Diana Ion, aducându-le astfel în atenția unui public mai larg și contribuind la consolidarea lor în repertoriul muzical românesc. De-a lungul carierei sale, George Dragomir a colaborat cu numeroși artiști și interpreți români, iar creațiile sale au fost apreciate atât în țară, cât și în afara granițelor. Prin compozițiile sale, a adus o contribuție semnificativă la patrimoniul cultural al României, combinând armonios cuvintele poetice cu expresia muzicală, creând astfel opere care rămân în amintirea publicului. Colaborarea George Dragomir & Diana Ion rămâne de referinţă , o colaborare între un muzician și o poetă este o practică veche și fructuoasă în lumea artistică. Atunci când un compozitor alege să pună în muzică versurile unui poet, rezultatul poate fi o lucrare care transcede genurile și oferă o experiență artistică complexă. Colaborările dintre muzicieni și poeți continuă să aducă la viață opere care îmbină armonios cele două arte, oferind publicului o experiență artistică bogată și complexă. Această colaborare a adus peste 35 de piese care sunt interpretate de numeroşi tineri artişti. Piesele au fost prezentate în festivalurile de muzică pentru copii şi adolescenţi la secţiunile de creaţie muzicală, autorii obţinând alături de interpreţi numeroase premii, dar şi recunoştinţa publicului.

Prima piesă a colaborării maestrului George Dragomir cu poeta Diana Ion este „Ne-am regăsit”, iar această piesă s-a bucurat nu numai de interpretarea tânărului compozitor ci şi de prezenţele vocale ale următorilor interpreţi : Călin Grasu, Teodor Danci, Cezar Dumitrescu, Alexia Şerbănescu, Mirela Oana Lepădatu, Vlad Buşilă, Sebastian Gheorghiţă, Adrian Ionescu, Alexandra Tufănescu.

Prin această frumoasă colaborare şi recomandări ale domnului George Dragomir, membru invitat în comisii de jurizare la foarte multe concursuri, Diana Ion devine un membru impozant în festivaluri. George & Diana au fost aşadar colegi de juriu la Festivalul de muzică pentru copii adolescenţi şi tineri Music my love by Viorela Filip & Luiza Stănescu ( 3-4 august 2018), Concursul Arca lui Noe by Mihai Trăistariu (1-2 septembrie 2018), Festivalul Internaţional de Arte Arts Combat de la Iaşi (17 noiembrie 2018), Festivalul Festivalurilor by Mihai Trăistariu ( Azuga 2019), Festivalul Priămăverii by Mihai Trăistariu ( 30-31 martie 2019), Festivalul Copilăriei ( 22 iunie 2019), Festivalul Internaţional de Arte Arts Combat de la Iaşi by Daniel Budeanu (13 aprilie 2019), Festivalul de muzică Supervedete de Dragobete by Daniel Budeanu ( 23 februarie 2019), Concursul Naţional de talente Liga Campionilor by Mihai Trăistariu (Piaţeta Perla – Mamaia, 22-23 iunie 2019), Festivalul Bucureşti by Mihai Trăistariu (9,10 noiembrie 2019), Festivalul de muzică Supervedete de Dragobete by Daniel Budeanu ( 22 februarie 2020), Festivalul Bucureşti by Mihai Trăistariu (25 octombrie 2020), Festivalul Concurs „Uite cine cântă cu mine”, ediţia a II-a din 2022, Festivalul Omul de zăpadă by Mihai Trăistariu.

Diana Ion, la recomandarea lui George Dragomir, se înscrie la Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România – Autoritatea Drepturilor de Autor începând cu anul 2018 şi are pe lângă suita impresionantă de texte şi câteva piese , compoziţii proprii în variantă orchestrală realizată de către George Dragomir : Eşti mult prea departe, Eşti mama mea.
Alte piese de referinţă ale autorilor George Dragomir & Diana Ion sunt : Crini albi, Mai stai, Când tu eşti lângă mine tată, Sărută-mă numai în noaptea de Crăciun, Eu te-am ales ca să-mi fii mamă, Iubire de şofer etc .
La prestigioasa Casă de Discuri Eurostar apar 5 albume cu muzica maestrului George Dragomir din care unul este album de autori alături de poeta Diana Ion : albumul „Eşti mult prea departe”.

Diana Ion a colaborat şi cu alţi compozitori precum Nicolae Caragia , Rodica Rodion, Alin Nicodim, Marius Chircu.

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns