P2
Distribuie articolul:

Peste 5200 de articole pirotehnice confiscate de jandarmii Grupării Mobile Timișoara

În cursul zilei de ieri și în această dimineață, în urma unor activități preventive, jandarmii Grupării Mobile Timișoara au depistat peste 5200 de articole pirotehnice, oferite spre vânzare de către trei bărbați, în piața Iosefin din Timișoara.

Jandarmii au întocmit actele procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare a oricăror ,,operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, conform prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

Articolele pirotehnice au fost ridicate spre a fi predate organelor competente în vederea continuării cercetărilor.

Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara vă recomandă:

– Să nu achiziționați articole pirotehnice de la persoane neautorizate;

– Să supravegheați copiii, ținând cont de riscurile la care se expun folosind petarde și artificii;

– Să nu uitați că materialele pirotehnice pot avea efecte devastatoare și asupra animalelor sau bunurilor dumneavoastră;

– Să sesizați orice încălcare a legii prin apelarea numărului unic pentru situații de urgență 112 sau celui mai apropiat echipaj de jandarmi.

Echipajele de jandarmi vor fi în continuare prezente în toate zonele aglomerate, în piețe și târguri de Crăciun, pentru prevenirea și combaterea comerțului și folosirii în mod ilegal a materialelor pirotehnice, astfel încât sărbătoarea Anului Nou să nu fie umbrită de incidente.

Faceți alegeri responsabile, noi suntem la datorie pentru siguranța dumneavoastră!

GALERIE FOTO:

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns